Economie

Studenții cer bilete CFR cu 90% reducere, nu cu 50% cât e în prezent. Alte revendicări

Reunite la Timișoara, asociațiile studențești au solicitat la finele săptămânii o majorare substanțială a subvenției acordate pentru transportul feroviar, cu ocazia discuțiilor privind proiectul Legii Educației.

 

Potrivit unei postări pe pagina de socializare a ANOSR – Asociația Națională a Organizațiilor Studențești -  reducerea primită de studenți ar trebui să fie de 90%. 


Studenții în vârstă de până la 26 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România, beneficiază de tarif redus cu 50% la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic.


Postarea ANOSR:

"Dacă în urmă cu 11 ani, la momentul scrierii Legii educației naționale, ANOSR a avut numeroase întâlniri aplicate pe lege cu conducerea Ministerului, luând principalele amendamente ale ANOSR punct cu punct, actualul Minister pare să aibă o cu totul altă abordare, ceea ce demonstrează lipsa deschiderii pe care o clama ministerul în urmă cu o lună. 


Revenim la cele trimise ministerului și pe care dorim să le reamintim:

  • Salutăm creșterea cuantumului subvenției acordate burselor studențești, de la 201 lei/lună/student la 300 lei/lună/student și solicităm introducerea în lege a unei corelări între nivelul salariului minim brut garantat în plată la nivel național și subvenția alocată pe student. Ne dorim ca legea să prevadă expres faptul că subvenția acordată de la bugetul de stat pentru bursele studențești reprezintă 12% din salariul minim brut pe economie (ceea ce ar reprezenta, la acest moment, un cuantum de 306 RON/lună/student, foarte apropiat de ceea ce propune Ministerul Educației), iar actualizarea subvenției să se realizeze anual, prin Hotărâre de Guvern;
  • Solicităm păstrarea unei forme de verificare la nivel național în ceea ce privește acordarea titlului de doctor și a atestatului de abilitare. În acest sens, dacă problema invocată este faptul că titlul se acordă de Minister, nu de universitate, considerăm că problema se rezolvă prin acordarea titlului de doctor de către universitate, după un aviz conform din partea CNATDCU/CNETU sau cum se va numi această structură;
  • Susținem, fără echivoc, eliminarea din proiectul legii a prevederii care permite renunțarea unilaterală la titlul de doctor;
  • Solicităm acordarea ponderii de 25% pentru studenți în alegerea Rectorului și în componența Consiliului de Administrație;
  • Solicităm păstrarea actualei prevederi din Legea Educației Naționale privind vârsta de pensionare și modalitatea de prelungire a calității de cadru didactic, în sensul păstrării evaluării obligatorii după împlinirea vârstei de 65 de ani;
  • Solicităm limitarea mandatelor rectorilor, în sensul prevăzut de forma inițială a Legii Educației Naționale nr. 1/2011 – maximum 8 ani, indiferent de numărul de mandate sau de întreruperi ale acestora;
  • Solicităm creșterea reducerii acordate studenților la transportul feroviar pe tot parcursul anului calendaristic, de la 50% la 90%".

CITEȘTE ȘI:

Protest al studenților clujeni. „Am ajuns la o concluzie: educația-i o iluzie”. GALERIE FOTO

Mesaje josnice afișate de suporterii arădeni. „Șepcile roșii au ajuns purtate de «bronzați»/ Vă dați mari studenți, dar nici bac-ul nu-l luați”

UNTOLD lansează campania „Student de 10”. Abonamente GRATUITE pentru studenții care iau 10 la examene

Ultimele Stiri
abonare newsletter