Economie

Cluj-Napoca, mai ieftin la locuinţe noi decât celelalte mari oraşe

<p><img src="documente/stories/2012/06_iunie/15/06-apartamente 2.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px; border: 0px none;" />Diferenţele ajung și la jumătate faţă de Bucureşti, arată indicatorii ai pieței locale.</p>

Atât pe segmentul garsoniere, cât şi în cazul apartamentelor cu două sau trei camere constructorii din Cluj-Napoca scot pe tarabă cea mai ieftină ofertă de pe piaţa „capitalelor regionale”. Diferenţele ajung şi la 100% faţă de Bucureşti.
Oraşul nostru este cel mai accesibil din punct de vedere al preţului, pentru cei interesaţi să achiziţioneze un apartament nou într-unul dintre marile oraşe din România, potrivit unor clasamente realizate de portalul imobiliare.ro.
Astfel, garsonierele noi se pot cumpăra, în oraşul nostru, în medie, cu 36.000 de euro, spre deosebire de Bucureşti unde media este de 48.860, Timişoara 40.200, Constanţa 38.000 sau Braşov, unde o garsonieră „la prima mână” se vinde în medie cu 37.200 de euro. Singurul oraş mai ieftin decât Cluj-Napoca, la această categorie este Iaşi, unde oferta osciliează în jurul valorii de 32.300.
Dacă la apartamente cu o cameră ne plasăm imediat după cel mai mic preţ, la apartamente cu două camere suntem lideri cu 49.400 de euro, aceasta fiind singura medie din clasament care nu depăşeşte pragul psihologic de 50.000 de euro. La coada topului accesibilităţii, cu cele mai scumpe locuinţe se situează la mare distanţă de restul codaşelor Bucureştiul, cu un preţ mediu de 85.000 de euro. Înainte de capitală se situează Constanţa cu 67.000 de euro, restul plutonului, format din Iaşi, Timişoara şi Braşov cu o medie de 53.000 de euro.
Situaţia e asemănătoare şi în ceea ce priveşte apartamentele cu trei camere, doar că diferenţele de preţ sunt în acest caz mult mai mari. Astfel, cele mai ieftine locuinţe se găsesc în Iaşi (64.000 euro) şi Cluj-Napoca (68.200 euro), urmate la o distanţă de 7.000 de euro de Timişoara, unde preţurile se situează în jurul valorii de 75.000 euro. Mai adăugăm încă 10.000 de euro la preţul oraşului din Banat  şi ajungem la suma cerută de constructorii din Braşov şi Constanţa. Bucureştiul conduce şi de această dată detaşat clasamentul cu un preţ mediu cerut de 123.000 de euro, practic dublul unei locuinţe echivalente din Cluj-Napoca.

Înainte de criză eram cei mai ieftini la fiecare categorie

51.000 de euro o garsonieră, 70.000 de euro un apartament cu două camere şi 97.000 pentru trei camere, cu atât s-au vândut în medie locuinţele înainte de criză în „capitala Ardealului”. Oferta ne plasa pe primul loc la accesibilitate între marile oraşe la fiecare categorie.
Preţurile apartamentelor noi au scăzut însă, din primul semestru al lui 2008 până acum în medie cu 30% în Cluj-Napoca, în timp ce în Iaşi sau Constanţa deprecierile au atins şi peste 40% din valoare, conform indicelui imobiliare.ro. Scăderea mai puternică în alte oraşe ale ţării a făcut să  ca oraşul nostru să se plaseze acum după Iaşi, la garsoniere şi apartamente cu trei camere, cu preţuri apropiate de media minimă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter