Economie

Sondaj Kruk: Un român din trei recunoaşte că bugetul personal s-a diminuat anul acesta

<p><span style="font-size: x-small;"><strong><span style="font-family: Cambria;" lang="RO"><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/25/taxe%20si%20impozite.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />O treime dintre români au înregistrat diminuări ale bugetului personal, de unde și mari întârzieri la plata datoriilor, potrivit unui sondaj online comandat de Kruk International, companie din industria de colectare a creanţelor.

Datoriile cel mai greu de returnat sunt, pentru o treime dintre participanţii la sondaj, cele luate de la bancă pentru credite de consum, în perioada în care aveau un venit mai mare. Acestea sunt urmate de ratele ipotecare (22%) şi de cheltuielile cu facturile la utilități și telefonie (18%), se arată în studiu.

Jumătate dintre respondenţii care au participat la sondaj cred că ratele către bancă ar trebui să aibă întâietate la returnare, pentru a elimina riscul de a fi înregistraţi în baza de date a unui birou de credit. Pe lista priorităţilor sunt apoi ierarhizate chiria sau rata la casă (45%) şi datoriile la utilităţi sau abonamentele telefonice (44%).

Cadourile şi vacanţele, primele tăiate de pe listă

Pentru a-şi acoperi datoriile, cele mai multe persoane din eşantion (33,5%) au declarat că ar fi dispuse să renunțe mai degrabă la cheltuielile dedicate plăcerilor personale. În topul „sacrificiilor” se află şi diverse cheltuieli precum cadouri, vacanțe, excursii de weekend : 27% susţin că le-ar tăia de pe listă. La cheltuielile cu ţigările, băutura sau dulciurile ar renunța unul din cinci români, în timp ce doar unul din zece ar „sacrifica” maşina.
„Prin acest sondaj am dorit să aflăm care sunt categoriile de datorii cel mai greu de administrat de către români, dar și care sunt plățile pe care ei le consideră prioritare și soluțiile pe care le întrevăd atunci când au probleme cu datoriile. De asemenea, am identificat şi aşteptările pe care le au oamenii de la o companie de colectare a creanțelor. Faptul că, dacă ar avea datorii, majoritatea respondenților s-ar aştepta de la compania de colectare a creanțelor să le permită plata datoriei în rate convenabile, arată că abordarea pe care o avem în relaţia cu debitorii este cea corectă”, declară Isabela Iacob, Director General Kruk International.

Sondajul iVox a fost efectuat în perioada 6-12 noiembrie 2012, pe un număr de 5.681 de respondenți din întreaga țară, ca preambul la Ziua fără Datorii, sărbătorită pe 17 noiembrie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter