Economie
Ce produse s-au scumpit cel mai mult luna trecută?
<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/10/08 piata ira inaugurare tarabe legume fructe rp 91.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Ţigările, citricele şi cartofii s-au scumpit cel mai mult în luna aprilie 2013, cu 2,76%, 2,22% şi respectiv 1,98% faţă de luna anterioară, în timp ce ouăle s-au ieftinit cu aproape 14%, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Produsele alimentare s-au scumpit pe ansamblu cu numai 0,02% în aprilie faţă de martie.
De la începutul anului, scumpirea produselor alimentare este de 1,48%, iar cel mai mult au crescut preţurile pentru cartofi - 15,9% şi legume - 12,44%, în timp ce ouăle s-au ieftinit cu peste 26%.
Produsele nealimentare s-au scumpit în aprilie cu 0,17% faţă de martie, cea mai mare creştere fiind la ţigări - 2,76%, în timp ce combustibilii s-au ieftinit cu 1,55%.
De la începutul anului, cel mai mult s-au scumpit energia electrică - 5,62% şi ţigările - 7,08%.
La servicii, transportul urban s-a scumpit cu 0,86% în aprilie faţă de martie, însă cele mai multe dintre celelalte tarife au rămas relativ stabile.
De la începutul anului, serviciile de apă-canal-salubritate s-au scumpit cu 4,92%.
Preţurile de consum s-au majorat cu 0,11% în aprilie, iar rata anuală a inflaţiei (pe ultimele 12 luni) a crescut uşor la 5,29%, de la 5,25% la nivelul lunii martie 2013, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.