Economie

Controale inopinate la Napolact. Posibile încălcări ale regulilor de concurenţă

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) şi la 14 membri ai acesteia, într-o investigaţie care vizează posibile înţelegeri pe piaţa colectării, procesării şi comercializării laptelui şi produselor lactate.

"S-au efectuat inspecţii inopinate la APRIL şi 14 membri ai asociaţiei, ridicându-se documente şi informaţii relevante în desfăşurarea investigaţiei", se arată într-un comunicat al autorităţii.

Membrii APRIL care au fost inspectaţi sunt Albalact, Covalact, Danone PDPA, Frieslandcampina, Almera Internaţional, Dorna Lactate, Hochland România, Lactate Natura, Napolact, Lactag, Lacto-Solomonescu, Teletext, Unicarm şi Unilact Transilvania.


"A debutat ieri (investigaţia - n.r.), este în desfăşurare. (...) Colaborăm, suntem transparenţi", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al APRIL, Dorin Cojocaru.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei pe o anumită piaţă.


În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, firmele riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine însă imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor. Din septembrie 2009, autoritatea română de concurenţă a adoptat noile instrucţiuni privind politica de clemenţă, instrucţiuni care se aplică atât înţelegerilor orizontale, cât şi restricţionărilor verticale foarte grave.

Potrivit site-ului asociaţiei, APRIL are 33 de membri, respectiv Albalact, Almera International, Bioef Dostad, Bonas Import Export, Hochland România, Carmolact Braşov, Carmolact Monor, Comod Import Export, Covalact, Delaval România, Danone, Dorna Lactate, Enzymes & Derivates Romania, Ecolactprod, Five Continents Group, Friesland Campina România, Gordon Prod, Industrializarea Laptelui Mureş, Interagro Lactate, Lactag, Lactate Brăila, Lactate Natura, Lacto Solomonescu, Producţie Milkom, Napolact, Nordex Food, Primulact, Sanlacta, Teletext, Tetra Pak, Unicarm şi Unilact Transilvania.

Ultimele Stiri
abonare newsletter