Economie

Cât cheltuie clujenii pe mâncarea „la comandă”?

Care sunt preferinţele clujenilor în ceea ce priveşte mâncarea comandată acasă sau la birou şi cât sunt dispuşi să plătească pentru un meniu?

Clujenii sunt gurmanzi şi cheltuie în medie 40 de lei pe o comandă de mâncare plasată online. Clujenii sunt gurmanzi şi cheltuie în medie 40 de lei pe o comandă de mâncare plasată online.

Clujenii sunt gurmanzi şi cheltuie în medie 40 de lei pe o comandă de mâncare plasată online.

Clujenii comandă cel mai mult şi mai des de mâncare acasă, cheltuind în medie 40 de lei pe o comandă, potrivit foodpanda România, o platformă de comenzi de mâncare. În ceea ce priveşte cele mai scumpe comenzi online pentru mâncare plasate pe platforma amintită, Bucureştiul este lider, cea mai mare comandă plasată ridicându-se la 750 lei, acesta fiind urmat de Cluj cu o comandă maximă de 500 lei, Timişoara cu 450 lei şi Iaşi cu 230 lei.


Nu doar sumele diferă în funcţie de oraş, ci şi preferinţele culinare ale celor care fac comenzi online. Astfel, în Cluj, comenzile sunt plasate de cele mai multe ori seara şi constă în preparate care nu se gătesc de obicei acasă, în timp ce bucureştenii comandă de cele mai multe ori de la birou, în jurul prânzului, între orele 11,30-14,00 şi preferă meniuri clasice complete, potrivit informaţiilor oferite de foodpanda.ro. Comenzile plasate pe platforma de comenzi de către clujeni reprezintă 14% din total. Platforma foodpanda.ro colaborează, în prezent, cu aproximativ 200 de restaurante din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

Clienţi şi clienţi

Şi Marian Fodorean, director executiv al firmei de catering Newmar, spune că numărul clujenilor care ştiu să mănânce este tot mai mare. „Nu e vorba neapărat de oameni cu bani, ci mai degrabă de oameni care îşi doresc mâncare sănătoasă, care ştiu să mănânce şi ştiu ce le place. Media unei comenzi pentru două persoane e în jur de 40 de lei, iar clujenii preferă tot mai des mâncare pe care nu au mai gustat-o, feluri mai speciale”, explică Fodorean. Potrivit directorului firmei de catering, pe piaţa clujeană apar foarte multe firme de catering low-cost, care dispar însă la fel de repede, după numai 3-4 luni de funcţionare, semn că clujenii preferă să dea ceva mai mulţi bani dar să mănânce gustos şi sănătos.


Pe de altă parte, reprezentanţii firmei Exclusiv Catering spun exact opusul: clienţii lor comandă în special pentru masa de prânz şi preferă mâncarea tradiţională şi accesibilă ca preţ în detrimentul celei mai puţin tradiţionale, iar asta mai ales deoarece sunt clienţi care fac comenzi zilnic.

 


Meniurile vegetariene prind teren

Şi meniurile vegetariene încep să aibă trecere tot mai mare printre clujeni, această nişă dezvoltându-se în fiecare an. Cu toate că preţul unui meniu vegetarian este mai mare decât unul tradiţional, se pare că acest lucru nu îi împiedică pe clujeni să comande astfel de meniuri, după cum explică Marian Boboş, reprezentant al restaurantului Samsara Food House. „Cererea este în creştere, sunt tot mai mulţi clujeni care optează pentru hrana vegetariană. Există comenzi şi la ora prânzului, dar şi seara, uneori chiar seara târziu”, susţine Marian Boboş. Potrivit acestuia, în Cluj-Napoca acest segment de nişă al meniurilor vegetariene are potenţial de dezvoltare, chiar dacă preţul mediu unui meniu de două feluri este de 30-35 de lei, deci aproape dublu faţă de cel oferit de multe firme de catering.

Ultimele Stiri
abonare newsletter