Economie

Life Logistics și-a automatizat activitatea prin implementarea soluției WMS

Depozitarea și manipularea mărfurilor în zonele portuare necesită un management eficient al resurselor.

În acest scop, Life Logistics a devenit primul dintre cei patru furnizori de astfel de servicii din zona liberă Agigea, care a implementat un sistem de management al depozitelor, alegând soluția WMS de la Senior Software.

Pe parcursul celor șase ani de activitate, volumul de mărfuri manipulate și depozitate de Life Logistics a crescut de la 200 de containere pe lună la 600 în prezent, pentru 2016 estimându-se că se va ajunge la 900, iar cifra de afaceri din 2014 a fost de circa 7,5 milioane lei, în creștere cu 25% față de anul anterior.


Evoluția constantă a afacerii precum și standardele de lucru impuse de clienți i-au determinat pe managerii companiei să implementeze o soluție capabilă să gestioneze eficient activitatea.

"Am decis să achiziționăm un sistem de tip WMS pentru că aveam probleme pe partea de trasabilitate a paleților, iar recepțiile și expedițiile de marfă se făceau pe hârtie, ceea ce ducea la apariția erorilor. Odată cu implementarea soluției WMS de la Senior Software am automatizat activitatea din cadrul depozitului, iar acum avem siguranța că marfa primită sau expediată este în regulă și nu mai avem plângeri că ar exista lipsuri sau că s-a expediat ceva în plus. Acest lucru ne-a ajutat să atragem noi clienți", a declarat domnul Ciprian Gheorghiță, Administrator Life Logistics.


Înainte de utilizarea soluției WMS, angajații erau nevoiți să verifice manual fiecare palet de marfă și să îl bifeze pe hârtie. Acum, manipularea se face mult mai rapid cu ajutorul echipamentelor mobile de citire a codurilor de bare. Modul de lucru a fost astfel optimizat, iar angajații pot afla printr-o simplă scanare informații complete cu privire la fiecare palet, să observe și să repare în timp util orice greșeală.

Astfel, Life Logistics și-a consolidat relațiile cu partenerii săi importanți și a facilitat transferul direct al documentelor în format electronic, ceea ce a dus la îmbunătățirea comunicării cu aceștia.


Soluția WMS de la Senior Software este dedicată gestiunii depozitelor și automatizează toate activitățile și fluxurile de lucru specifice. Sistemul este dezvoltat pe platforma Mantis, lider în domeniul furnizării de sisteme informatice și consultanță pentru logistică din sud-estul Europei. WMS utilizează cele mai noi tehnologii, precum coduri de bare, terminale mobile wireless, picking pe bază de indicatori vizuali, voce sau frecvență radio, asigurând o acuratețe de 100% în trasabilitatea mărfurilor, în conformitate cu ultimele reglementări internaționale.

Înființat în 2003, Senior Software, companie cu capital integral românesc, este unul dintre cei mai inovatori jucători pe piața sistemelor software de management al afacerilor, care dezvoltă și implementează sisteme informatice de ultimă generație, specializate pe verticale de piață: SeniorERP, SeniorVisualBI, SeniorCRM, SeniorSFA, SeniorSCM și SeniorCPM.​

Ultimele Stiri
abonare newsletter