Economie

Oleg Moraru este noul CEO al good.bee Credit IFN

good.bee Credit IFN S.A., cea mai mare instituție financiară nebancară de microfinanțare din România, parte a grupului Erste, a anunțat numirea lui Oleg Moraru în poziția de CEO începând cu data de 1 august 2016.

“Sunt încântat de oportunitatea care mi s-a oferit de a-mi continua activitatea într-o instituție de microfinanțare, parte a unui grup atât de important ca Erste. good.bee Credit IFN se află într-o poziție ideală pentru creștere și dezvoltare, consolidându-și poziția pe piață prin produse inovative și orientarea către nevoia micului întreprinzător” a declarat Oleg Moraru.

Înființată în anul 2009, good.bee Credit IFN S.A. țintește cu precădere clienții care se încadrează în profilul micului producător din zona rurală (Producător Agricol, Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială, PFA, SRL etc) dornici să își dezvolte în mod continuu activitatea pe care o desfășoară. În acest sens, compania are drept obiectiv fundamental asigurarea unor servicii financiare de bună calitate, punând la dispoziția celor care au afaceri în derulare, dar care își doresc să le dezvolte, resursele necesare pentru sporirea șanselor de reușită.


Oleg Moraru, ce îl va înlocui pe Jan Kouba, care a coordonat echipa good.bee Credit timp de 3 ani, deține o vastă experiență de peste 15 ani în domeniul financiar, de-a lungul timpului ocupând funcții de conducere în cadrul unor instituții financiar bancare și nebancare precum Fondul Româno-German, Bancpost, Patria Credit IFN.

Potrivit datelor oferite de BNR, Instituțiile Financiare Nebancare (IFN) aveau la finele lunii martie un număr de 89.000 de clienţi persoane fizice şi persoane juridice, în creştere cu 5.000 de clienţi faţă de luna similară din 2015,.


good.bee Credit IFN SA are o rețea puternică la nivel național formată din 20 centre regionale + sediul central, care acoperă 40 de județe, având consultanţi specializaţi, dedicați să servească micii antreprenori, disponibili să-i înţeleagă şi să-i susţină în fiecare etapă de dezvoltare a acestora.​

Ultimele Stiri
abonare newsletter