Economie

Timișoara, Cluj-Napoca și București, în topul scumpirilor la apartamente în luna martie

În a treia lună a anului, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat ușor la nivel național.

Potrivit unui studiu, prețul mediu solicitat de către aceștia, atât pentru locuințele vechi, cât și pentru cele noi, a ajuns la 1.200 de euro pe metru pătrat util, respectiv cu 0,3% mai mult decât la finele lunii trecute (când se situa la o medie de 1.197 de euro pe metru pătrat). Cu o singură excepție, marile centre regionale monitorizate constant de imobiliare.ro au resimțit – în unele cazuri chiar sensibil mai acut – această tendință ascendentă. Cele mai mari creșteri de preț au fost consemnate, în această ordine, în Timișoara, Cluj-Napoca și București.

Timișoara:


Orașul de pe Bega ocupă, în luna martie, cel dintâi loc în clasamentul scumpirilor din marile orașe. Datele Imobiliare.ro arată că valoarea medie de listare a unui apartament, indiferent de anul construcției, este aici cu 1,7% mai mare decât luna trecută, situându-se la 1.187 de euro pe metru pătrat util (față de 1.167 de euro pe metru pătrat). Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.170 la 1.191 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi în aceeași măsură (de la 1.155 la 1.176 de euro pe metru pătrat).

Cluj-Napoca:


După ușoara scădere (de 0,2%) înregistrată în februarie, în martie, prețurile apartamentelor din capitala Transilvaniei au revenit pe creștere. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, așteptările proprietarilor s-au majorat, per ansamblu, cu 1,6%, de la 1.460 la 1.483 de euro pe metru pătrat util. Unitățile locative din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% (de la 1.515 la 1.536 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite cu 1,9% (de la 1.401 la 1.427 de euro pe metru pătrat).

București:


După saltul de 2,8% consemnat în februarie, avântul prețurilor din cel mai mare oraș al țării s-a mai temperat în martie, astfel că un apartament poate fi achiziționat în prezent cu 1.316 euro pe metru pătrat util – ceea ce echivalează cu un plus de 1,1% față de luna precedentă (de la 1.302 euro pe metru pătrat util). Cele două segmente de piață analizate au avut evoluții similare. Astfel, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,2% (de la 1.204 la 1.219 euro pe metru pătrat util), în vreme ce acelea noi au consemnat o creștere de 1,1% (de la 1.371 la 1.386 de euro pe metru pătrat util).

Ultimele Stiri
abonare newsletter