Economie

Se pregătește Clujana pentru ieșirea din insolvență?

Planul de reorganizare al producătorului de încălţăminte Clujana a fost aprobat luni de creditori, strategia pentru perioada următoare vizând şi deschiderea a opt noi magazine, a anunţat Casa de Insolvenţă Transilvania.

“În trei luni de la aprobarea planului, Clujana va ieși din insolvență. Clujana a înregistrat în lunile octombrie-noiembrie 2018 o dublare a vânzărilor în magazine și o triplare a vânzărilor în rețeaua de distribuție din țară. Setul de măsuri inițiate în perioada de observație au avut un efect imediat –  ritmul de creștere al vânzărilor ne-a depășit așteptările, iar cele două magazine au început să genereze profit operațional”, spun reprezentanții Casei de Insolvenţă Transilvania.

Potrivit unui comunicat de presă, strategia de reorganizare a Clujana prevede continuarea măsurilor începute în perioada de observație și deschiderea a opt noi magazine de încălțăminte în București și în alte orașe. „Nu ne oprim aici, tocmai de aceea măsurile strategice propuse de CITR se extind și după închiderea procedurii de reorganizare. Prin planul de reorganizare depus am sintetizat o serie de acțiuni menite să conducă Clujana într-o zonă de break-even, iar ulterior profit operațional. Estimăm că la trei luni de la confirmarea planului, compania va ieși din insolvență”, a subliniat Mariana Boiciuc, Partner CITR Cluj.


Următorul pas în procedură este confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, la sfârșitul lunii ianuarie. Conform legii, după ieșirea din procedura insovenței, conducerea companiei va fi preluată de către Consiliul de Administrație Clujana S.A., condus de către Directorul General al companiei.

La sfârșitul anului trecut, Consiliul Județean Cluj a cumpărat mai multe active aflate în patrimoniul Clujana, pe amplasamentul situat în Piața 1 Mai. Astfel, nouă imobile, terenuri și construcții, deținute de fabrica de încălțăminte, respectiv birouri, spații comerciale, curți și hale de producție, au trecut în proprietatea județului Cluj. Suma achitată de Consiliul Județean pentru cumpărarea acestor active a fost de 22 milioane de lei.


În ceea ce privește fabrica Clujana, Consiliul Județean Cluj intenționează să mute liniile de producție și toate celelalte active în una din halele nou construite în Parcul Industrial Tetarom I de pe strada Tăietura Turcului.

Producătorul de încălţăminte Clujana, care a acumulat datorii de peste 13 milioane de lei, a intrat în insolvenţă anul trecut. Producătorul de încălţăminte Clujana a încheiat primul semestru al anului 2017 cu pierderi de 3,35 milioane lei, de 2,7 ori mai mari faţă de cele din perioada similară a anului trecut. La finele lunii iunie 2017, Clujana avea datorii de 13,91 milioane lei, din care 4,9 milioane lei la bugetul de stat şi 6,95 milioane lei la bugetul asigurărilor sociale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter