Economie
Clujul cere 7 milioane de euro pentru combaterea coronavirusului
Institutul Oncologic și Spitalul de Copii din Cluj-Napoca sunt unitățile medicale aflate pe lista posibililor beneficiari de fonduri europene destinate combaterii coronavirusului.
Institutul Oncologic ClujÎn mod neobișnuit, spitalele pot deconta retroactiv cheltuielile realizate începând cu 1 februarie 2020.
Finanțările, în valoare de 350 milioane euro, sunt asigurate prin intermediul Programului Operațional Infrastructura Mare. În cadrul apelului, spitalele pot deconta retroactiv cheltuielilor realizate începand cu 1 februarie 2020 - precizează Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
În cadrul apelului POIM au fost depuse deja 16 cereri de finantare în valoare de 71,6 milioane euro, potrivit sursei citate. Evaluarea proiectelor depuse a început imediat și estimam că primele 10 cereri de finantare vor fi semnate la mijlocul acestei luni, potrivit ministrului Marcel Boloș, care a prezentat în ședința de Guvern situația contractării.
Alte 95 de cereri de finantare se află în pregatire și urmează să fie transmise spre evaluare în perioada imediat următoare.
Proiectele depuse sunt evaluate de catre Autoritatea de Management POIM în parteneriat cu Ministerul Sănătății, care asigură analiza investițiilor propuse privind dotarea unităților sanitare publice atât prin prisma oportunității, cât și a necesității dotării acestora, în baza procedurilor de lucru stabilite la nivelul acestei instituții.
Clujul vrea 7 milioane
Reprezentanții județului Cluj au cerut 2,56 de milioane de euro pentru „dotarea unității de primiri urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca în contextul pandemiei COVID-19.
De asemenea, au mai cerut 3.31 de milioane de euro pentru „consolidarea capacității județului Cluj în gestionarea crizei sanitate COVID-19”.
Institutul Oncologic Prof. Dr.I.Chiricuță Cluj-Napoca vrea 1,26 de milioane de euro pentru „creșterea capacității de diagnosticare și îngrijire a pacienților oncologici și a personalului propriu în perioada crizei sanitare COVID-19”.
CITEȘTE ȘI:
Coadă uriașă la Oncologie! Patru cadre medicale, pozitive la COVID-19. Sute de oameni vin să se trateze zilnic
CITEȘTE ȘI:
Ventilatoarele care salvează vieți. Zeci de aparate achiziționate de Spitalul Județean