Economie

Curs Valutar. Leul nu reacționează la moțiunea de cenzură

Chiar dacă PSD urma să depună luni moțiunea de cenzură împotriva guvernului liberal. Ca un semn al maturității sale piața valutară nu a răspuns prin creșterea vânzărilor de lei.

Curs Valutar. Leul nu reacționează la moțiunea de cenzură Curs Valutar. Leul nu reacționează la moțiunea de cenzură

 

 


Cursul euro a coborât luni de la 4,8358 la 4,8344 lei. Cotațiile au scăzut pe piețele asiatice până la 4,83 lei, însă tranzacțiile pe cea locală s-au realizat între 4,832 și 4,836 lei.

 


Perechea euro/dolar fluctua pe piețele internaționale între 1,1830 și 1,1868 dolari, valori apropiate de cele de vineri. Echilibrul se poate rupe în orice moment, în condițiile în care nu a fost găsit acordul între Casa Albă și Congres în privința noului plan de ajutor al economiei dar și a lipsei unui avans în negocierile comerciale dintre SUA și China.

Curs valutar. Dolarul american a coborât

În aceste condiții, media dolarului american a coborât de la 4,1020 la 4,0790 lei.


Moneda elvețiană stagna la 1,074 – 1,079 franci/euro, media aluncând ușor de la 4,4986 la 4,4957 lei.

Cursul lirei sterline a coborât de la 5,3603 la 5,3460 lei.


Uncia de aur se consolida la pragul de 1.950 dolari și fluctua în culoarul 1.941 – 1.957 dolari, valori apropiate de cele de vineri. Deprecierea monedei americane a făcut ca prețul gramului stabilit de BNR să coboare de la 256,1622 la 255,8044 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,99%, valoare egală cu cea înregistrată în 7 februarie 2018.


Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,07%, o valoare apropiată fiind atinsă la începutul lui ianuarie 2018. Indicele la 12 luni a stagnat la 2,16%.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat față de cea unică de la 4,3988 la 4,3892 zloți. Media monedei maghiare s-a depreciat însă de la 346,25 la 348,17 forinți.

Bitcoin revenea pe platformele specializate în apropiera pragului de 12.000 dolari și fluctua între 11.780 și 11.920 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter