Economie

Tu știi câți bani îți trebuie pentru un trai decent? Salariul minim net din România, departe de decență!

Valoarea coșului minim pentru un trai decent a crescut cu 4,7% față de valoarea înregistrată anul trecut. În schimb, nivelul de salarizare stagnează.

tu-stii-cati-bani-iti-trebuie-pentru-un-trai-decent-salariul-minim-net-din-romania-departe-de-decenta tu-stii-cati-bani-iti-trebuie-pentru-un-trai-decent-salariul-minim-net-din-romania-departe-de-decenta

 

 


Camera Deputaților a adoptat, în octombrie 2019, un proiect de lege inițiat de deputatul independent de Cluj Adrian Dohotaru, conform căruia coșul lunar pentru un trai minim decent reprezintă principalul element de fundamentare a salariului minim pe economie, dar și a politicilor salariale.

 


În iulie 2020, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis asupra sesizării referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea şi completarea OUG nr.217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar. Legea fusese atacată la CCR de Grupul parlamentar al Partidul Național Liberal (PNL), în 10 iunie, imediat după adoptare.

Peste 2.800 de lei, banii necesari pentru un trai decent pentru o singură persoană

În septembrie 2019, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii, era de 6.954 lei pe lună. Valoarea coșului pentru o persoană adultă singură era de 2.621 lei pe lună. În schimb, în septembrie 2020, valoarea coșului pentru o familie cu doi adulți și doi copii a crescut cu 4,7% față de anul trecut, până la 7.278 de lei/lună.


În același timp, potrivit cifrelor actualizate, salariul minim, potrivit coșului pentru un trai decent, ar trebui să fie de cel puțin 2.818 lei pentru o singură persoană. În schimb, salariul minim net în 2020 este de 1.346 de lei – deci nici măcar jumătate din valoarea coșului pentru o singură persoană adultă!

„Calculul a fost făcut la solicitarea Fundației Friedrich Ebert, nu de către Institutul Național de Statistică, așa cum ar trebui, potrivit legii pe care am inițiat-o. Potrivit legii, Guvernul ar trebui să își fundamenteze salariul minim (și) pe coș. Într-o interpelare oficială pe care am făcut-o, Guvernul a recunoscut că nu își fundamentează salariul minim pe coș la negocierile tripartite de stabilire a salariului minim între Guvern – patronate – sindicate”, a precizat Adrian Dohotaru.


Guvernul Orban nu ia în considerare coșul minim pentru traiul decent

Potrivit parlamentarului clujean, Institului Național de Statistică va calcula, începând cu anul următor, coșul minim pentru un trai decent, așa cum prevede și legea. Pe de altă parte, Guvernul nu va fundamenta salariul minim bazându-se pe acest „coș”, deși Comisia Europeană solicită statelor membre UE să stabilească un salariu minim decent, în toate statele.

„Păcat, în loc să fim un exemplu, printr-o astfel de lege, pentru alte state din UE, prin fundamentarea salariului minim cu un procent stabilit tripartit la negocieri din coșul minim pentru un trai decent, Guvernul Orban nici nu îl ia în considerare”, se plânge Adrian Dohotaru, care susține că este nevoie de o presiune civică mai mare pentru ca Guvernul să fundamenteze salariul minim pe coș.


CITEȘTE ȘI:

Atitudinea românului față de bani. Unde își ascund economiile o treime din români?


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter