Economie

Ce pandemie?! Apartamentele din Cluj-Napoca au suferit cele mai mari scumpiri în 2020

În pofida pandemiei de COVID-19, prețurile apartamentelor au avut o evoluție pozitivă pe parcursul anului trecut.

 

 


După un plus de 1,2% în noiembrie, prețurile locuințelor au consemnat o evoluție pozitivă și în ultima lună din 2020.

 


Suma medie solicitată pentru un apartament la nivel național s-a majorat cu 1,5% pe parcursul lunii decembrie, de la 1.351 la 1.371 de euro/ mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.

„În ciuda provocărilor ridicate de epidemia de COVID-19, pretențiile vânzătorilor au revenit pe o traiectorie ascendentă în ultima parte a anului trecut, acestea fiind, în momentul de față, cu 2,2% mai mari comparativ cu începutul lui 2020. Putem spune că 2020 a fost un an bun pentru piața imobiliară. Cererea s-a menținut la nivel ridicat, în special în a doua jumătate a anului. Diferențe anuale pozitive pot fi observate în toate cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, în fruntea clasamentului scumpirilor situându-se, și de data aceasta, Cluj-Napoca, în vreme ce Bucureștiul se află la polul opus”, a precizat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.


Cluj-Napoca, în topul creșterilor la prețurile apartamentelor

Și în 2020, „capitala” Transilvaniei a consemnat, dintre marile centre regionale, cea mai semnificativă marjă de creștere a prețurilor apartamentelor.

În decembrie, Indicele Imobiliare.ro s-a menținut la nivelul din noiembrie, respectiv 1.840 de euro/mp, însă în condițiile unui avans de 7,5% față de începutul anului (când pretențiile vânzătorilor se situau la 1.712 euro/mp).


Apartamentele vechi din oraș au ajuns la o valoare de 1.795 de euro/mp, ceea ce echivalează cu un plus de 3,2% la 12 luni (de la 1.739 de euro/mp). Pe de altă parte, locuințele nou-construite au înregistrat, în aceeași perioadă, o creștere semnificativ mai mare, în cuantum de 11,5%, de la 1.691 la 1.886 de euro/mp.

CITEȘTE ȘI:


Peste 100.000 de angajați din Cluj au beneficiat de șomaj tehnic anul trecut. Cele mai multe solicitări au fost în luna aprilie


 

abonare newsletter