Economie

Se scumpesc din nou apartamentele la Cluj! Cum explică agenții imobiliari

Prețurile de pe piața imobiliară din Cluj vor crește cât mai curând, deoarece materialele de construcție s-au scumpit foarte tare, iar cererea de pe piață a crescut accelerat.

 

 


Piața imobiliară din Cluj nu a scăzut foarte tare în pandemie, ba chiar a urcat pe segmentul vânzărilor de apartamente. La un an de la debutul pandemiei, piața imobiliară din Cluj a avut o creștere constantă, mai exact de 14%, potrivit unei analize făcute de agenția imobiliară Blitz.

 


Propietarii se pregătesc să ridice prețurile apartamentelor

Chiar dacă chiriile au mai scăzut în perioada pandemiei, fapt declanșat de plecarea studenților, se pare că propietarii din Cluj se pregătesc să mărească prețurile, deoarece mulți se așteaptă ca din toamnă să se deschidă facultățile. Același lucru se întâmplă și pe partea de vânzări.

Monitorulcj.ro a luat legătura cu Florin Giurgiu, agent imobiliar specializat pe vânzări, pentru a afla care este situația actuală pe piața imobiliară din Cluj.


În ceea ce privește vânzările aprtamentelor, prețurile s-au menținut în majoritatea cartierelor din Cluj-Napoca, însă două cartiere, Gheorgheni și Mărăști, au cunoscut o ușoară creștere a prețurilor.

„Prețul apartamentelor s-a menținut în mare parte, însă în zonele Gheorgheni și Mărăști au crescut puțin, deoarece vânzătorii mizează mult pe reînceperea activității școlare”, a declarat pentru monitorulcj.ro Florin Giurgiu, agent imobiliar specializat pe vânzări.


Având în vedere că lucrurile revin la normalitate, după an de pandemie, vor exista creșteri pe piața imobliară, deoarece materialele de construcție s-au scumpit cu aproximativ 20% în această perioadă.

„Da, apartamentele se vor scumpi, mă refer la construcțiile noi. S-au scumpit elementele de bază: betonul, fierul, cam toate materialele de construcție chiar și transportul. Este foarte probabil să se deschidă facultățile și să venim la normalitate, iar atunci este clar că se vor scumpi apartamentele”, a explicat agentul imobiliar.


De ce sunt atât de scumpe apartamentele în Cluj-Napoca?

Clujul este cunoscut pentru prețurile foarte mari de pe piața imobiliară, iar majoritatea oamenilor condamnă cumpărătorii, care „dau cât se cere”. Cu toate acestea, agentul imobiliar a explicat că acest lucru nu este adevărat, ci prețurile sunt făcute în funcție de cerere de pe piață, care în Cluj este foarte mare.

„Cei ce spun că «este prost cel care dă, nu cel care cere» nu vor să înțeleagă sistemul. Cererea este foarte mare, sunt zile în care colegii mei merg la vizionarea unui apartament de 3-4 ori, asta cu agenție cee ace înseamnă că se plătește și un comision, dar sunt mulți și cei care merg fără agenție”, a spus Florin Giurgiu.

Un bloc din Cluj-Napoca a vândut 95% din apartamente, chiar dacă încă nu s-a construit

Cererea de cumpărare este foarte mare în Cluj-Napoca, mulți oameni cumpără apartamentele când sunt în stadiu de proiect. Un exemplu ar fi construcțiile noi de pe strada Paris din Cluj-Napoca, unde s-au vândut zeci de apartamente, chiar dacă blocul încă nu este ridicat.

„Sunt blocuri de exemplu pe strada Paris, care s-au vândut 95% din stadiul de proiect. Mai exact din 75 apartament s-au vândut 72, iar blocul încă nu era ridicat”, a explicat agentul imobiliar.

Potrivit unie analize făcute de agenția imobiliară Blitz, la începutul anului 2021, prețul mediu pe metru pătrat a unui apartament cu două camere ajunge la 1.634 de euro.

La începutul anului 2021, au fost cartiere care au cunoscut creșteri accelerate, cum ar fi cartierul Bună Ziua, unde prețul pătrat a ajuns la 1.736 euro, și cartierul Plopilor, unde metrul pătrat a ajuns chiar la suma de 2.230 euro.

Aceste creșteri sunt și în funcție de poziționarea cartierului. De exemplu Bună Ziua este un cartier ansambluri nou dezvoltate și cartierul Plopilor are o poziție optimă lângă spații verzi, în proximitatea Someșului și cu acces facil către mai multe zone de interes ale orașului.

Astfel, un apartament cu 2 camere cu suprafața de 54 mp, aflat într-un bloc nou, la etaj intermediar, în cartierul Bună Ziua ajunge la 93.000 euro, iar un apartament în cartierul Plopilor, în bloc vechi modernizat, sare de 125.000 euro, potrivit analizei.

Topul chiriilor din Cluj - unde sunt cele mai scumpe apartamente, dar și cele mai ieftine?

Topul chiriilor din Cluj. Cele mai scumpe chirii sunt în Cluj-Napoca, în special în cartierele Bună Ziua și Andrei Mureșanu, unde prețurile sunt de peste 400 de euro, fiind peste media pieței imobiliare.

Chiriile medii, care au prețuri între 350 și 400 de euro se găsesc în cartierele Iris, Plopilor, Grigorescu, Mănăștur, Mărăști, Zorilor și zona centrală.

Cele mai ieftine chirii se găsesc la periferia orașului, mai exact în Florești și Dâmbul Rotund, unde prețurile apartamentelor sunt sub 250 de euro.

Prețurile chiriilor din Cluj au scăzut din primele luni ale anului 2021, de la 340 de euro în luna Februarie, până la 329 de euro în luna Martie, potrivit agenției imobiliară Blitz.

Cu toate acestea, sunt unele cartiere din Cluj-Napoca unde prețurile au crescut. De exemplu, în cartierul Bună Ziua, în luna februarie găseai un apartament cu 388 de euro, iar în luna martie, prețurile au crescut până la 438 de euro.

Un alt cartier în care au crescut prețurile este Mărăști, unde în luna ianuarie prețurile începeau de la 292 de euro, iar în luna martie au urcat până la 318 euro.

De asemenea, unul dintre cele mai căutate cartiere din Cluj-Napoca, Andrei Mureșeanu, a cunoscut o creștere a prețurilor din luna ianuarie unde un apartament se închiria începând de la 391 de euro, până în luna martie când prețurile au urcat la 424 de euro.

Restul cartierelor au cunoscut o ușoare scădere a chiriilor, cu maxim 10 euro din prețul inițial. Cartierele în care au scăzut prețurile: Grigorescu, Mănăștur, Plopilor, Iris și în zona centrală.

CITEȘTE ȘI:

De ce sunt atât de scumpe apartamentele din Cluj? „Când un sens giratoriu costă 2 milioane de euro, investitorul trebuie să își scoată banii”

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter