Educație
Studenţii de la FSPAC Cluj ajută copiii cu sindrom Down
O acţiune de colectare selectivă de deşeuri s-a transformat într-o campanie caritabilă.
22 de studenţi din anul I la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Cluj au desfăşurat, în urmă cu câteva zile, o acţiune altfel de colectare selectivă a deşeurilor. Campania lor s-a derulat sub forma unui concurs, câştigătorii donând banii unei asociaţii care se ocupă de copiii cu sindrom Down.
Trei studenţi din anul I de la Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj au reuşit să convingă 22 de colegi să se implice în proiectul iniţiat de ei al cărui scop a fost educarea studenţilor cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor. Ceea ce i-a atras pe tineri a fost caracterul caritabil al acţiunii, care s-a desfăşurat sub forma unui concurs pe echipe.
Cei trei studenţi, iniţiatorii proiectului, au reuşit să găsească un sponsor care să asigure un premiu de 1.000 lei echipei câştigătoare, suma fiind donată ulterior unei asociaţii care se ocupă de copiii cu sindrom Down. “La început era vorba să facem doar o colectare, dar ne-am gândit că asta ar fi destul de sec. În plus, nu ştiam cum să atragem mai multă lume, aşa că am început să căutăm idei şi până la urmă ne-a venit ideea cu concursul între echipe. Toţi voluntarii au fost împărţiţi în cinci echipe: roşie, verde, galbenă, albastră, portocalie. Am colectat deşeurile selectiv, în saci separaţi: deşeuri care puteau fi reciclate şi cele care nu puteau fi reciclate. La sfârşit am numărat câţi saci a reuşit să strângă fiecare echipă, iar echipa câştigătoare a fost cea portocalie. Ei au primit 1.000 lei, bani care au fost donaţi Asociaţiei Downcer, Centrul Educaţional Raluca. Fiecare echipă avea câte o cauză specială. Ne-am gândit ca acest lucru să fie o motivaţie în plus pentru participanţi”, a declarat Florin Ciofu, unul dintre cei trei studenţi care au organizat campania.
Toţi cei 22 de studenţi implicaţi în proiect au adunat 82 de saci cu deşeuri în zona La Terenuri din Mănăştur.
Voluntarii spun că au fost atraşi în primul rând de cauza umanitară a campaniei colegilor lor. “Florin este unul dintre colegii mei şi ştiam de acest eveniment. Toţi din anul I organizează astfel de campanii, dar pe mine m-a câştigat prin faptul că la sfârşit fiecare echipă avea de câştigat anumiţi bănuţi pentru o cauză umanitară. M-am înscris pentru asta şi în cele din urmă m-am bucurat foarte mult că am câştigat datorită acestei cauze. Sincer, nu ştiu dacă m-aş fi implicat doar să colectez deşeuri dacă nu ar fi existat acest câştig pentru copii”, a afirmat Adelina Venter, voluntară în echipa câştigătoare.
Această sumă a fost automat donată cauzei umanitare atribuită echipei şi anume Asociaţiei Downcer, Centrul educaţional Raluca, asociaţie care se ocupă de copiii bolnavi de sindromul Down.