Educație

Un liceu clujean, în top 10 cele mai bune din țară

Colegiul „Emil Racoviță” se află printre cele mai bune licee din România.

Colegiul „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca se află printre primele cele mai bune din România în anul 2019.

Topul liceelor din țară a fost realizat prin ponderea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (40%), media de la examenul de bacalaureat (30%), promovabilitatea la bacalaureat (20%) și media rezultatelor obținute la olimpiade (10%).


Performanță de la an la an

Astfel, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca se află pe locul 3, la egalitate cu alte două licee din țară.

„În primul rând un liceu, școală, cu învățământ de calitate se formează nu într-un an, doi, ci în zeci de ani, este vorba vorba și despre calitatea cadrelor didactice, a corpului profesoral, dar și de managementul școlii și calitatea elevilor, fiindcă dacă nu am avea elevi foarte buni, nu s-ar putea lucra. În această ecuație și părinții au un rol determinat. E vorba de tradiție și de cultura organizațională, de înclinarea spre valorile educației din partea familiei. Acești factori conduc la rezultate. Vrem să îmbinăm educația tradițională cu interesele de astăzi ale elevilor, spre a accede la diverse domenii de actualitate, cum ar fi programarea sau medicina”, a explicat Adrian Magdaș, director adjunct în cadrul Colegiului Național Emil Racoviță.


După muncă, și rezultate

Colegiul a fost pe primul loc pe țară în anul 2016 și 2017 în ceea ce privește rezultatele la bacalaureat, iar anul trecut s-a aflat pe locul doi, după un liceu din Iași. Rezultatele au fost aceleași și în 2019.

Instituția a avut în anul școlar 2018-2019 promovabilitate de 100% la examenul de bacalaureat.


Reprezentanții ISJ Cluj spun că în spatele acestor performanțe stă foarte multă muncă, atât din partea profesorilor, cât și din partea elevilor și a conducerii școlii.

„O școală nu se conduce ușor. Sunt școli în care este ordine, se învață, este foarte multă muncă în spate, foarte multă muncă a profesorilor în afara orelor, pregătiri pentru concursuri, pentru olimpiade, pentru bac, toate acestea puse cap la cap duc la astfel de rezultate”, a declarat Valentin Cuibus.


Anul trecut în topul celor mai bune licee din țară s-a aflat, pe locul 8, Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca. Anul acesta, însă, instituția a căzut pe locul 11.

Topul celor mai bune licee din țară


COLEGIUL NAȚIONAL "SFÂNTUL SAVA" BUCUREȘTI

COLEGIUL NAȚIONAL IAȘI

COLEGIUL NAȚIONAL "GHEORGHE LAZAR"

COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ "TUDOR VIANU"

COLEGIUL NAȚIONAL "EMIL RACOVIȚĂ" CLUJ-NAPOCA

COLEGIUL NAȚIONAL "MIRCEA CEL BATRÂN" CONSTANȚA          

COLEGIUL NAȚIONAL "FRAȚII BUZEȘTI" CRAIOVA

COLEGIUL NAȚIONAL "MIHAI VITEAZUL" BUCUREȘTI

COLEGIUL NAȚIONAL "ANDREI SAGUNA" BRAȘOV

LICEUL TEORETIC "GRIGORE MOISIL" TIMIȘOARA

Etichete: top licee
Ultimele Stiri
abonare newsletter