Educație

ADMITERE UMF Cluj 2020. Mai multe săli pentru candidați, ca să se respecte măsurile de distanțare

Examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va avea loc în varianta clasică, prin probă scrisă, în 25-26 iulie 2020.

Studenți UMF Cluj Studenți UMF Cluj

Reprezentanții UMF au transmis că pentru a desfășura examenele în cele mai bune condiții, respectând regulile de distanțare, au fost închiriate spații suplimentare.

Am decis să organizăm examenul de admitere în varianta clasică, după ce ne-am consultat și cu rectorii celorlalte universități de medicină și farmacie din țară, pentru că acesta reprezintă o probă complexă de evaluare a cunoștințelor candidaților. Ne bucură interesul constant al tinerilor pentru profesiile din domeniul sănătății și dorim să le oferim cele mai bune condiții, atât la examenul de admitere, cât și pe parcursul anilor de studiu” a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.


CITEȘTE ȘI:

Studenții de la UMF Cluj vor susține toate examenele online

Ținând cont de situația impusă de epidemia de SARS-CoV-2, conducerea universității a luat decizia de a organiza sesiunea de admitere la nivel de licență, pentru anul universitar 2020-2021, în mai multe spaţii, astfel încât să se poată asigura condițiile optime pentru desfășurarea unei evaluări în siguranță a celor implicați în acest proces.


Mai multe spații pentru examene

Pentru a se putea păstra distanța necesară între cei aproximativ 2.000 de candidați înscriși, examenul de admitere pentru cele trei facultăți din cadrul universității, Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie, se va desfășura atât în amfiteatrele universității, cât și în alte spații care vor fi închiriate pentru acest scop: săli de examinare la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și la Sala Sporturilor „Horia Demian”. De asemenea, s-au rezervat sălile de conferințe din două mari hoteluri din oraș, Grand Hotel Italia și Hotel Napoca.

CITEȘTE ȘI:


UMF Cluj produce dezinfectant de mâini pentru medicii din spitalele clujene

Candidații vor avea acces la toate materialele de protecție necesare: măști, mănuși, dezinfectant, iar distanța din aceștia va fi de minimum doi metri. În plus, tinerilor care vor avea nevoie de cazare pe perioada admiterii li se vor pune la dispoziție căminele universității, care vor fi igienizate și dezinfectate.

Liceenii care au dorit să își verifice sau să îşi consolideze cunoștințele au avut ocazia să participe la cursuri de pregătire pe o platformă online și la o simulare a examenului de admitere, în același sistem. Rezultatele obținute la simulare au fost foarte bune, semn că și în acest an, universitatea a atras tineri bine pregătiți, care vor face față cu brio exigențelor impuse de un astfel de domeniu de studiu.


Excepție pentru studenții străini

Pentru candidații străini interesați să studieze medicina la noi în țară, conducerea universității a decis ca înscrierea și evaluarea acestora să se desfășoare exclusiv online. Astfel, viitorii studenți internaționali vor putea veni la Cluj-Napoca doar la toamnă, la începutul anului universitar.

Calendarul examenelor de admitere

Examenul de admitere pentru ciclul de licență, anul universitar 2020-2021, va avea loc în zilele de 25 și 26 iulie 2020.  În 25 iulie va avea loc proba pentru specializările farmacie, asistență medicală generală, radiologie și imagistică, balneofizio-kinetoterapie şi recuperare, tehnică dentară și nutriție și dietetică. Duminică 26 iulie vor susține examenul de admitere candidații pentru programele de studiu medicină și medicină dentară.


CITEȘTE ȘI:

EMOȚIONANT! Promoția centenară de la UMF Cluj-Napoca și-a luat adio de la băncile facultății

 

 

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter