Educație

Peste 5.600 de dosare depuse pentru înscrierea la școală în Cluj, în prima etapă

În perioada 4 martie – 7 iulie 2020, în județul Cluj au fost completate și depuse 5.708 de cereri de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, dintre care au fost admise 5.652 de cereri, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj.

Peste 5.600 de dosare depuse pentru înscrierea la școală în Cluj în prima etapă Peste 5.600 de dosare depuse pentru înscrierea la școală în Cluj în prima etapă

În această primă etapă, repartizarea copiilor s-a realizat pe baza informațiilor conținute în cererile-tip de înscriere și în documentele depuse, inclusiv prin aplicația informatică, de către părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor specificede departajare pentru copiii aparținând altor circumscripții școlare.

În a doua etapă, 21-31 iulie 2020, va fi asigurată înscrierea, pe locurile rămase libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau care nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de către IȘJ Cluj.


Apoi, în perioada 1-4 septembrie 2020, la nivelul IȘJ Cluj se vor soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ preuniversitar din județ.

Toate unitățile de învățământ sunt obligate să ofere informații privind procedura de înscriere

De asemenea, tot la nivelul IȘJ Cluj se vor soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.


În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele utilizate pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.

Toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj au obligația și disponibilitatea de a oferi tuturor celor interesați informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții au sau nu au domiciliul în circumscripția școlară respectivă.


CITEȘTE ȘI:

Școala online a avut un impact NEGATIV în educația copiilor
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter