Educație

Studiu al Ministerului Educației. Câți părinți își vor lăsa copiii să meargă fizic la școală?

În urma studiului „Back to School Post-Covid”, realizat de Ministerul Educației, s-a aflat că 55% dintre părinți vor revenirea față în față la cursuri.

Studiu al Ministerului Educației Studiu al Ministerului Educației

 

 


Studiul a fost efectuat în rândul părinților care au copii din învățământul preuniversitar, cu scopul de a descoperi așteptările și temerile lor, privind modul în care se va desfășura noul an școlar. Totodată, printre obiective se numără și comunicarea cu părinții și creșterea încrederii lor în autoritățile care vor gestiona revenirea la școală a elevilor pentru următorul an școlar, în contextul pandemiei de COVID-19.

Eșantionul a fost compus din 1.067 de părinți, reprezentativ pentru populația care are cel puțin un copil înregistrat în centre educaționale pentru anul școlar 2020-2021.


Mai mult de jumătate dintre părinții copiilor din România își doresc revenirea în format fizic la școală. Sistemul clasic este considerat cel mai potrivit în special în cazurile preșcolarilor și liceenilor. În schimb, 31% din total ar prefera sistemul hibrid, și acasă și la școală.

Doar 14% optează pentru învățământul la distanță. „Părinții elevilor de gimnaziu și din clasele mai mici tind totuși să accepte mai ușor această formă de desfășurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu. Reticența părinților a fost generată de lipsei socializării (65% dintre părinți), a timpului prelungit petrecut în fața calculatorului (58%). Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță (62%) ori de faptul că elevilor le lipsește concentrarea (54%), neavând un program clar și o anumită rutină de învățare (52%)”, conform comunicatului Ministerului Educației și Cercetării.


Chiar dacă un număr atât de mare dintre cei chestionați doresc revenirea la cursuri pe un sistem clasic, părinții încă sunt îngrijorați că nu se vor respecta regulile de igienă și distanțarea socială sau că unii își vor trimite copiii bolnavi la cursuri.

CITEȘTE ȘI:


Cum poți solicita sprijin financiar pentru rechizitele copiilor tăi dacă ai venituri mici?

 

 


Structura anului școlar 2020-2021. Elevii vor avea vacanță 3 săptămâni de Crăciun

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter