Educație
Emil Boc a anunțat cum va începe școala la Cluj-Napoca. Edilul, pesimist cu privire la situația actuală:„Cu siguranță vom avea cazuri de COVID-19 la elevi”
Emil Boc a anunțat cum se va desfășura noul an școlar la Cluj.
Emil Boc a anunțat cum se vor desfășura orele în școlile din Cluj-Napoca în actualul context al pandemiei. Edilul a anunțat că anumiți elevi vor merge zilnic la școală, în timp ce unii vor învăța o săptămână de acasă și una la școală.
„Scenariul pe care l-am pregătit este următorul: clasele 0 - IV să vină la școală, cu respectarea tuturor regulilor de siguranță, și clasele a VIII-a și a XII-a, iar restul să aibă învățământ hibrid - jumătate în clasă, jumătate acasă, iar următoarea săptămână se inversează. Bineînțeles, dacă apare un caz de COVID-19 într-o clasă, 14 zile acea clasă stă izolată acasă, așa cum spune regula Ministerului Sănătății. Asta s-ar putea întâmpla, însă părinții au posibilitatea să fie plătiți să stea acasă, noi știm ce avem de făcut.", a explicat Emil Boc.
Edilul se așteaptă ca în școlile din Cluj-Napoca să apară cazuri de Covid-19, însă autoritățile locale sunt pregătite pentru orice.
„Vreau să spun foarte clar, vom avea cu siguranță cazuri de COVID în școli. Inevitabil vor apărea, mai devreme sau mai târziu, dar vor apărea. Suntem pregătiți să procedăm ca la carte: în primul rând m-am asigurat că toate cabinetele medicale din școli funcționează, doi - m-am asigurat ca și cabinetele stomatologice să funcționeze în școli, trei – m-am asigurat ca toate școlile să aibă toate elementele care țin de igienă – dezinfectanți, săpun – să nu mai aud că vreo școală din oraș nu are săpun la toaletă, ne-am asigurat că fiecare școală are un stoc de măști de rezervă, culoare intrare-ieșire, distanță între bănci”, a declarat Boc.
CITEȘTE ȘI:
Ce cred părinții despre regulile de distanțare pentru noul an școlar? „Va fi un fel de armată pentru cei mici”