Educație

7 localități din Cluj în care ȘCOLILE vor fi afectate de epidemia de COVID-19

S-a publicat o listă a incidenței cazurilor de coronavirus pentru fiecare localitate din România, în funcție de care se va decide scenariul pentru deschiderea școlilor. Vedeți situația școlilor din județul Cluj.

Scenariile pentru anul școlar 2020-2021 în funcție de localități. Scenariile pentru anul școlar 2020-2021 în funcție de localități.

 

 


În primul scenariu, cel verde, toți elevii vor merge la școală în sistem clasic, dar cu respectarea normelor de protecție împotriva COVID-19. Pentru a urma acest scenariu, rata incidenței trebuie să fie mai mică decât un caz la o mie de locuitori în ultimele 14 zile.

 


Al doilea scenariu este cel galben. Toți preșcolarii și elevii de la nivel primar, cei din clasele VIII-a și a XII-a, vor merge zilnic la școală, respectând, totodată, normele de igienă impuse. Ceilalți elevi din clasele de gimnaziu și liceu vor reveni la școală doar partial, prin rotație odată la 1-2 săptămâni. Acesta este scenariul hibrid care se aplică localităților cu o rată de incidență de 1-3 cazuri pentru o mie de locuitori.

În ultimul scenariu sau scenariul roșu, toți elevii, indiferent de nivelul de învățământ în care se află, își vor desfășura cursurile online. În acest caz se află localitățile care au peste 3 cazuri la o mie de locuitori.


Scenariile care vor fi aplicate în județul Cluj

La Cluj există două localități care se încadrează în scenariul roșu și alte 5 în scenariul galben.

Aghireșu este o comună din județul Cluj care se încadrează în scenariul roșu, având rata de incidență de 4.41 la o mie de locuitori. Aici regăsim 4 școli, Școala Gimnazială Aghireșu – Fabrici, Școala Gimnazială Aghireșu, Școala Primară Băgara, Școala Primară Macău, care vor fi nevoite să urmeze școala online.


Cornești este o altă comună din județul Cluj care se încadrează în sistemul de predare online, având o rată de incidență de 3.05 la o mie de locuitori, cu puțin peste maximul scenariului hibrid. Școala Gimnazială "Lia Manoliu" Cornești, singura din comună, se încadrează în scenariul roșu.

În scenariul galben se încadează un număr mai mare de localități din Cluj.


Comuna Borsa are un număr de 1.25 de cazuri la o mie de locuitori, fapt care o încadrează în categoria localităților din scenariu galben. Școala Gimnazială Borsa este singura din această localitate și va fi nevoită să funcționeze pe un sistem hibrid, conform listei Ministerului Sănătății.

Feleacu se încadrează în scenariul galben cu o rată a incidenței de 1.69 de cazuri la o mie de locuitori. Cele trei școli ale comunei,  Școala Gimnazială „Ștefan Micle” Feleacu, Școala Gimnazială Gheorghieni, Școala Primară Vâlcele, ar fi nevoite să urmeze scenariul hibrid.

Comuna Gârbău depășește și ea minimul prin care se încadrează în scenariul galben, având o incidență de 1.78 la o mie de locuitori. Elevii Școlii Gimnaziale, singura din Gârbău, vor putea merge la cursuri atât fizic, cât și online.

Comuna Sic are o rată de 1.31 de cazuri la o mie de locuitori, încadrându-se tot în scenariul galben. Și aici există o singură școală gimnazială care trebuie să urmeze cursurile fizic doar parțial.

Comuna Vad din județul Cluj a ajuns și ea la scenariul galben, aproape de limită, încadrându-se cu rata de incidență de 1.02 la mia de locuitori. Singura școală gimnazială din comună va trebui să funcționeze după sistemul hibrid menționat anterior.

Până pe data de 10 septembrie, consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ trebuie să propună Inspectoratului Școlar Județean aplicarea unui scenariu.

„Fiecare unitate şcolară va decide și îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor, inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Susținem necesitatea începerii activității în unitățile de învățământ și, atât Ministerul Sănătății, cât și direcțiile de sănătate publică și INSP sprijinim demersurile pentru demararea noului an școlar în condiții de siguranță epidemiologică”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Vezi aici lista cu toate localitățiile din Romania.

Ultimele Stiri
abonare newsletter