Educație
Facultatea de Științe Politice (UBB) ține cursurile exclusiv online în primul semestru
A doua facultate din cadrul Universității Babeș-Bolyai a anunțat că desfășurarea activităților didactice se va face exclusiv online: Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.
Altă facultate din cadrul UBB își menține porțile închise în primul semestru
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai și-a anunțat studenții că nu-și va deschide porțile pentru primul semestru al acestui an universitar din cauza situației epidemiologice:
„Am căutat soluții care să ne permită să organizăm față în față semestrul I al anului universitar care va începe luna viitoare, principala noastră preocupare fiind sănătatea profesorilor și a studenților noștri. Însă contextul pandemic și dinamica legislației în vigoare ne-au împiedicat să definitivăm un plan care să prioritizeze siguranța sanitară a tuturor participanților la procesul educațional și care în același timp să ne permită tuturor să ne vedem fizic la cursuri și seminarii la facultate”, a transmis Călin Hințea, decanul FSPAC.
Astfel, situația generată de Covid-19 de la nivel local și până la nivel național a continuat să se înrăutățească, ceea ce a diminuat și posibilitățile de cazare a studenților în căminele UBB. FSPAC anunță că sunt obligați să organizeze cursurile exclusiv online pe parcursul primului semestru.
Asigurarea sănătății a fost esențială în luarea deciziei
„Eforturile noastre s-au concentrat în jurul organizării în persoană a cursurilor și seminariilor pentru toți studenții din toți anii de studiu. Asigurarea sănătății tuturor a fost esențială în decizia luată. Cum acest lucru nu mai este posibil, vă asigur că de acum atenția noastră se va îndrepta înspre calitatea interacțiunii online între student, profesor, personal administrativ. Și vom face în continuare eforturi în speranța unui semestru II cu prezența fizică a tuturor studenților la facultate”, a adăugat decanul FSPAC, Călin Hințea.
În luna octombrie vor avea loc o serie de consultări cu toți membrii comunității pentru a se stabili un program cu o serie de activități, cu respectarea tuturor procedurilor de siguranță sanitară, la nivelul fiecărui departament.
„Comunitatea FSPAC este una tânără și unită. Am încredere deplină în toți că această perioadă ne va face mai puternici”, a mai transmis Călin Hințea.
CITEȘTE ȘI:
O facultate importantă a UBB rămâne închisă un semestru. Studenţii vor învăţa exclusiv online
Cum vor merge elevii la școală în Cluj. LISTA COMPLETĂ a școlilor și scenariile după care se vor face cursuri!