Educație

În cine au încredere elevii: părinți, profesori sau vedete pe TikTok? Metode prin care elevii pot fi protejați de influențele negative

Copiii din ziua de azi găsesc suport pe rețelele de socializare precum TikTok. Dar cât de ajutor este acest canal când vine vorba despre problemele reale? „Hand of support” sau „Mâna de sprijin” este o metodă inedită, aplicată de o profesoară din Cluj, prin care copiii sunt învățați care sunt persoanele în care se pot încrede și care sunt influențele negative de care trebuie să se ferească.

 

 


Alexandra Oană, consilier local USR și profesor la o școală privată din Cluj, a mărturisit că metoda „Hand of support” este cea pe care o folosește pentru a afla în cine își pun încrederea elevii săi. Prin această activitate poate să îi învețe și cum să ceară sprijin la nevoie.

 


„În școala în care predau, una dintre activitățile de la dirigenție se numește Hand of support - Mâna de sprijin. Pe o foaie de hârtie, copiii scriu numele persoanelor la care apelează atunci când au nevoie de ajutor. Obiectivele activității sunt multiple. Copiii învață că e în regulă să ceară ajutor, învață să își dezvolte o rețea de sprijin și învață să aibă discernământ în alegerea persoanelor în care să aibă încredere”, a scris consilierul local într-o postare de pe Facebook.

Totodată, prin această activitate, profesorii și diriginții pot să identifice copiii care nu au persoane de încredere apropiate. În acest caz, ei pot investiga mai amplu situația, iar dacă este necesar „pot alerta autoritățile”.


Astfel, elevii ar avea câteva persoane pe care se pot baza, iar dacă una dintre ele nu reușeșc să îi sprijine, celelalte trebuie să sară în ajutorul lor: „În felul acesta, în jurul fiecărui copil există o rețea de siguranță la mai multe niveluri: familia, școala și, în cele din urmă, statul. Dacă una dintre aceste instanțe eșuează e rolul celorlalte să intervină pentru ca niciun copil să nu rămână pe cont propriu atunci când are o problemă”, a adăugat Alexandra Oană.

În cine se încred elevii clujeni?

Consilierul local din Cluj-Napoca este de părere că este foarte important ca elevii să aibă acea „rețea de siguranță”, care lipsește cu desăvârșire în școlile din România. Dacă vorbim despre elevii din Cluj, Oană a explicat pentru monitorulcj.ro că răspunsurile lor, la activitatea „Hand of support”, se schimbă în timp, depinzând de vârstă:


„Răspunsurile copiilor se schimbă in timp. Dacă în clasele primare, de obicei menționează unul dintre părinți, bunici sau membri ai familiei, frați sau surori mai mari, prieteni foarte apropiați, la gimnaziu încep să apară alte influențe.  Membri ai familiei sunt mai rar mentionați. În schimb apar mai mult prietenii.”

O problemă majoră există în rândul copiilor care nu pot să numească 4-5 persoane în care au încredere. „Sunt copii cărora le e greu să numească 1 sau 2 persoane”, a adăugat profesoara Oană.


Semnificativ în acest sens este fenomenul „cumpănașii”.  Pentru aproximativ 521.000 de copii români, o persoană de încredere este Alexandru Cumpănașu, care a acaparat TikTok-ul cu un cont în care se prezintă ca „profu’ online”.

Întrebată dacă este de părere că folosirea metodei „Hand of support” sau a altor activități similare ar putea aduce o schimbare a situației în care elevii se încred mai degrabă în vedete și ce văd în mediul online, decât familie, profesori sau stat, Oană a răspuns: „Da, cu siguranță. Copiii s-au dus înspre Cumpănașu întrucât nu au alte persoane cu care să discute, așa cum o fac cu el, deschis, pe limba lor, fără sa fie judecați pe aceste probleme.”

În special adolescenții încearcă să găsească alte persoane în care să își pună încrederea (decât familia sau profesorii) care ar putea să le pună siguranța în pericol: „Adolescenții, în special, nu se mai simt confortabil să discute unele chestiuni cu familia. E o tendință normală și de aceea au nevoie de alte repere și figuri de încredere în viața lor. Dacă noi nu le asigurăm un cadru oficial, controlat, în care ei să se poată exprima, practic îi împingem în brațele oricui e dispus să îi asculte”, a declarat Alexandra Oană pentru monitorulcj.ro.

Fenomenul „cumpănașii” de pe TikTok

Unul din cinci copii din România vorbesc despre problemele lor pe contul de TikTok al lui Cumpănașu, un personaj care se autointitulează „profu’ online”. El le oferă sfaturi despre școală, relații și le povestește despre drepturile lor, dar îi pune în același timp într-o ipostază indecentă și instigă la ură față de școală și stat.

„A trecut mai mult de o săptămână de când știm lucrurile acesta. Ce s-a întâmplat în timpul ăsta? O gamă de reacții destul de previzibile. Indignare. Negare. Câteva plângeri oficiale împotriva lui Cumpănașu și solicitarea cvasiunanimă ca Tiktok-ul lui să fie închis”, a povestit consilierul.

Totuși, aceste lucruri rezolvă problemele celor peste 500.000 de copii din țară, care sunt supranumiți „cumpănași”? Răspunsul este, categoric, nu! Chiar dacă în urma anchetei deschise asupra contului lui Cumpănașu, acesta este închis și i se interzice contactul cu elevii, temerile acestora vor exista în continuare.

Copiii vor fi în continuare copleșiți de teme repetitive și nestimulante, în continuare vor avea relații precare cu o parte dintre profesorii lor, în continuare se vor simți depresivi și anxioși, în continuare vor avea întrebări cât se poate de firești pe cele mai diverse teme, dar, mai mult ca oricând, vor simți că nu au cu cine să stea de vorbă și că nimeni nu îi ascultă”, a scris Alexandra Oană.

Trebuie luate măsuri concrete ca problemele elevilor să fie rezolvate

Consilierul local susține că, chiar dacă va dispărea contul lui Cumpănașu, trebuie luate măsuri concrete ca „măcar o parte din problemele scoase la suprafață să fie rezolvate”. Alexandra Oană a făcut câteva sugestii care ar putea schimba situația în care copii apelează la persoane nepotrivite pentru sfaturi.

Măsurile care ar trebui luate, „urgent”, pe termen scurt:

- „Linie verde” pe TikTok, unde profesorii și psihologii, care știu să vorbească pe limba copiilor, să le răspundă la întrebări și să îi îndrume;
- Materii noi care să ofere cadrul în care copiii să poate discuta subiecte relevante pentru ei (cum ar fi educație sexuală, educație financiară, educație media și altele);
- Ghid de bune practici pentru învățarea și navigarea online.

Măsuri care ar trebui luate, pe termen lung:

- Resetarea relației profesor - elev - părinți, astfel încât familia, școala și statul să fie o adevărată rețea de siguranță pentru copii;
- Regândirea programei și a temelor de casă pentru ca ele să devine relevante și stimulante;
- Pregătirea cadrelor didactice.

Oană a mai explicat că îndepărtarea lui Cumpănașu este cel mai facil lucru, dar lucrul cel mai complicat de făcut este rezolvarea problemelor „pe seama cărora și-a clădit platforma”.

CITEȘTE ȘI:

Sâmbăta la școală pentru orele remediale? Elevii din Cluj sunt nemulțumiți: „Mai bine ar investi în alte nevoi ale sistemul educațional”

 

Burse mai mari pentru anul școlar 2020-2021. Ce burse vor avea elevii din Cluj în semestrul II?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter