Educație

Elevii cer ca toți profesorii să fiscalizeze meditațiile, iar cei care nu fac asta să fie sancționați: „Nu mai vrem corupție”

Consiliul Național al Elevilor cere ca toți profesorii să fiscalizeze orele de meditații, iar cei care nu fac asta să fie sancționați contravențional.

 

 


Consiliul Național al Elevilor cere autorităților guvernamentale să garanteze fiscalizarea tuturor meditațiilor și sancționarea profesorilor care nu declară venioturile din astfel de activități. Reprezentanții elevilor semnalează  „o creștere semnificativă a procentului elevilor care urmează meditații la diferite materii”. De asemenea, au trimis și un raport în care au arătat că anul trecut jumătate dintre elevii de clasa aVIII-a și a XII-a au făcut meditații.

 


Reprezentanții elevilor spun că profesorii nu respectă regula „de a nu face meditații cu elevii din propria clasă” lucru care duce la un adevărat conflict de interese.

În 2020, aproape jumătate dintre elevii din clasele terminale mergeau la meditații

Un studiu realizat în anul 2007, în România, arată că din 1.276 de elevi respondenți, 27% primeau meditații. Un alt studiu, realizat în 2010 de către Comisia Europeană în rândul părinților din România, a arătat că, din 1316 de adulți, peste 50% plăteau meditații pentru copiii lor. Același studiu releva, la acea vreme, părinții elevilor din România au scos din buzunar peste 300 de milioane de euro pe an. Zece ani mai târziu, în luna septembrie a anului 2020, un raport al Ministerului Educației și Cercetării arăta faptul că 47% dintre elevii de clasa a VIII-a și 42% dintre elevii de clasa a XII-a merg la ore de pregătire suplimentară de tip meditații. 6% dintre elevi desfășoară aceste activități zilnic, în timp ce 16% primesc meditații de 2-3 ori pe săptămână. 


Prin urmare, este evident că a avut loc o creștere semnificativă a procentului de elevi care merg la meditații pentru diferite materii. Această creștere a elevilor care merg la ore de pregătire este și o cauză a pandemiei, însă doar parțial pentru că elevii alegeau să facă meditații chiar și înainte de școala online.

O oră de meditație ajunge la 300 de lei!

În medie, prețul pentru meditațiile pentru examenele naționale ajung la 100 de lei pe oră,  iar meditațiile pentru admiterea la facultate ajung chiar și la 300 de lei pe oră. Aceste sume nu sunt, de cele mai multe ori fiscalizate, toți banii intrând în buzunarul profesorilor.


În anul 2019, numărul profesorilor care au declarat faptul că obțin venituri suplimentare din meditații a fost de 4.135, ajungând la venituri declarate de peste 35 de milioane de lei. Raportat la numărul total de 172.600 de profesori care profesează în România la acest moment, procentul celor care au declarat aceste venituri este de 2,39%

Din punct de vedere legal, conform art. 5, alin. (iv) din OMEN nr. 4831/2018, privind aprobarea codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, cadrele didactice au datoria de a interzice orice activități care generează corupție, precum „meditaţiile contra cost cu beneficiarii direcţi ai educaţiei de la formaţiunile de studiu la care este încadrat”. Din păcate, multe cadre didactice nu respectă această prevedere și organizează meditații cu elevi de la clasă, fapt care generează un adevărat conflict de interese. Având în vedere toate aceste date, este clar că în România, meditațiile reprezintă o adevărată industrie care, de cele mai multe ori, nu este controlată, a mai transmis CNE.


Reprezentanții elevilor nu închid ochii în fața corupției din sistem

„În ultimii ani, piața meditațiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în fața faptelor de corupție care se petrec în sistemul educațional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală. Or, dacă dascălii a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru generații întregi de elevi recurg la astfel de practici, înseamnă că orice speranță de a avea un sistem educațional performant, construit pe valori sănătoase, este sortită eșecului. Nu cred că așa ar trebui să arate lucrurile, dacă ne dorim cu adevărat ca generațiile viitoare să înțeleagă că noi toți avem datoria de a respecta legea și de a ne îndeplini îndatoririle.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

CITEȘTE ȘI:

Peste 4.000 de profesori clujeni s-au vaccinat deja

Ultimele Stiri
abonare newsletter