Educație

Evaluare Națională 2021. Modele de subiecte pentru limba română și matematică

Evaluare Națională 2021 începe de 22 iunie cu proba la limba și literatura română, iar pe data de 24 iunie se va susține proba la matematică. De asemenea, proba de limbă maternă se va susține pe data de 25 iunie.

 

 


Evaluare Națională 2021 va avea o structura a subiectelor diferită, iar pentru prima dată în România, elevii vor avea de rezolvat cerințe concepute după modelul PISA.

 


Evaluare Națională 2021. Subiecte după modelul PISA

Elevii claselor a VIII-a au avut ocazia să vadă despre ce este vorba la finalul lunii martie, atunci când au susținut simularea Evaluării Naționale.

Elevii se pot „antrena” până la susținerea examenului final prin rezolvarea unor modele de subiecte care îi ajută să se orienteze pentru probele scrise. Acestea sunt structurate după modelul testelor PISA, având aceeași bibliografie și cu baremul de notare aferent.


Ministerul Educației a pus la dispoziție elevilor aceste teste începând cu semestrul al II-lea. Pe 31 mai au fost postate ultimele seturi de teste de antrenament și au fost publicate și baremele lor de corectare.

Elevii pot intra și pe site-ul oficial al Ministerului Educației, la secțiunea Evaluarea Națională 2021, unde vor găsi un set de modele de subiecte pentru limba și literatura română, matematică și limba maternă.


Pandemia a condus la desfășurarea orelor în mediul online pentru o perioadă destul de lungă, iar din acest motiv, programa pentru Evaluarea Națională 2021 a fost simplificată. Absolveții clasei a VIII-a mai au săptămână până la susținerea primei probe a examenului final.

Evaluarea Națională 2021- Modele de subiecte pentru limba română.

Structura subiectelor s-a schimbat destul de mult, față de anii anteriori. Anul acesta, elevii vor avea două subiecte: primul subiect va avea mai multe puncte și subpuncte și va fi notat cu 70 de puncte, iar al doilea subiect elevii vor trebui să facă o compunere pe o anumită temă, care va fi notată cu 20 de puncte.


Vezi AICI un model de subiect pentru Evaluarea Națională 2021 la limba română și baremul de corectare aici.

Evaluare Națională 2021. Modele de subiecte la Matematică

De asemenea, s-au adus modificări și la structura examenului de matematică. Absolvenții clasei a VIII-a vor ave ade rezolvat anul acesta trei subiecte, fiecare subiect fiind notat cu 30 de puncte. Elevii vor vea de rezolvat subiecte din Geometrie și Aritmetică.

Vezi AICI un model de subiect pentru evaluarea națională 2021 la matematică și aici baremul de corectare aferent.

Evaluare Națională 2021. Modele de subiecte pentru limbile materne

Unii elevi vor avea de susținut și o a treia probă la  limba maternă, unde sunt disponibile modele de subiecte în croată, germană, italiană, maghiară, rromani, sârbă, slovacă și ucraineană.

Vezi AICI modele pentru fiecare limbă în parte, împreună cu baremul de corectare aferent.

Elevii vor avea la dispoziție două ore pentru rezolvarea fiecărei probe de la Evaluarea Națională 2021.

Evaluare Națională 2021. Când se vor afișa rezultatele?

Rezultatele examenlor de la Evaluarea Naționhală 2021 vor fi publicate de 29 iunie. După contestații, rezultatele finale se vor publica pe data de 4 iulie.

De asemenea, elevii care nu se vor putea prezenta la examene, din motive personale, se organizează o etapă specială, la începutul lunii iulie.

Astfel, înscrierile ar urma să se facă între 28 iunie și 2 iulie. Probele scrise se vor susține pe  5, 6, respectiv 7 iulie.

Rezultatele etapei speciale se vor afișa pe data de 9 iulie, iar după contestații, rezultatele definitive sunt programate în 12 iulie.

În cazul în care elevul a apucat să susțină o probă în prima sesiune, atunci i se va recunoaște rezultatul și va trebui să suțină doar proba de la care a lipsit.

Înscrieriile pentru liceu vor avea loc în perioada 16-22 iulie, iar repartizarea elevilor se va face pe data de 24 iulie.

Media obținută la Evaluarea Națională este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal. Site-ul dedicat publicării rezultatelor este http://evaluare.edu.ro.

Admiterea elevilor pentru liceu se va calucla în felul următor: 80%  resultatele evaluării naționale și 20% media generală a celor patru clase de gimnaziu.

CITEȘTE ȘI:

Reguli impuse elevilor la Evaluarea Națională 2021. Masca și luarea temperaturii, în continuare obligatorii?

Ultimele Stiri
abonare newsletter