Educație

Educația sexuală, introdusă ca modul al unei materii obligatorii. Părinții pot cere retragerea elevilor

Ministerul Educației îşi va asuma promovarea disciplinei obligatorii Educaţie pentru viaţă, care va include mai multe module, printre care și educaţia sexuală, anunță ministrul educației.

 

 


Disciplina care va deveni obligatorie - „Educație pentru viață”, va cuprinde pe lângă educație sexuală și educație civică, sanitară, pentru alimentaţie sănătoasă, rutieră sau de prim-ajutor.

 


„În România, ca de altfel în orice stat civilizat, programele şcolare sunt atributul specialiştilor din Ministerul Educaţiei. Legea educaţiei naţionale (LEN) prevede la art 65. alin. (4) că planurile cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei.  

Tot LEN, la art. 5 alin. (1), prevede că, în domeniul educaţiei, dispoziţiile LEN prevalează asupra oricăror altor prevederi normative. În cazul unui conflict între acestea se aplică dispoziţiile Legii educaţiei naţionale. Pe această bază legislativă, Ministerul Educaţiei îşi asumă promovarea unei discipline obligatorii - Educaţie pentru viaţă, care să cuprindă, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, module obligatorii, adaptate vârstei elevilor”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. 
 
Modulele care vor fi obligatorii

- Educaţie civică; 
- Educaţie sanitară; 
- Educaţie sexuală; 
- Educaţie pentru alimentaţie sănătoasă; 
- Educaţie pentru prim-ajutor; 
- Educaţie juridică; 
- Educaţie financiară; 
- Educaţie rutieră; 
- Educaţie civică. 
 
Cîmpeanu a arătat că în cazul în care părinţii vor opta expres, în scris, pentru a-şi retrage copiii de la modulul de Educaţie sexuală, nota finală se va calcula în baza rezultatelor obţinute la celelalte module.


„În acest fel, vom putea armoniza necesitatea unui curriculum adaptat nevoilor societăţii actuale şi, în special, necesităţilor elevilor, evitând supraîncărcarea programei şcolare cu un număr excesiv de discipline. Pe principiul orei de religie, în cazul părinţilor care optează expres, în scris, pentru a-şi retrage copiii de la modulul de Educaţie sexuală, elevii nu ar avea afectată nota obţinută la Educaţie pentru viaţă, nota finală aferentă disciplinei urmând a fi calculată pe baza notelor obţinute pentru n-1 module”, a explicat ministrul.

CITEȘTE ȘI:


Biserica Ortodoxă NU este de acord cu EDUCAȚIA SEXUALĂ în școli: „Sunt deja materii care conțin noțiuni de sexualitate”

Ultimele Stiri
abonare newsletter