Educație

„Bibliotecă” pe roți pentru copiii din satele clujene. Cărțile, oferite gratuit

Două asociații vor duce şi vor împrumuta gratuit cărţi în peste 20 de sate clujene care nu au o bibliotecă funcţională.

 

 


Astfel, asociaţiile „Zi de Bine” şi „Cărţile pe Faţă” au dat naștere proiectului „BookTruck”, prin care, cu ajutorul unei biblioteci mobile vor oferi acces gratuit la carți copiilor și tinerilor din satele clujene.

 


„Vacanţa a sosit, iar Asociaţia Zi de Bine, împreună cu Asociaţia Culturală Cărţile pe Faţă pleacă la drum cu BookTruck, o bibliotecă mobilă care va împrumuta gratuit cărţi în sate din judeţul Cluj. O dubă obişnuită urmează să fie transformată radical într-o bibliotecă inedită şi prietenoasă, pentru copiii şi tinerii care vor să descopere lumea prin intermediul cărţilor. BookTruck va putea găzdui 1.000 de cărţi, care vor fi gestionate cu un soft special de bibliotecă. BookTruck va ajunge la peste 20 de comunităţi din judeţul Cluj, va sta câte o zi în fiecare sat, şi va reveni lunar pentru iubitorii de carte”, transmit cei care au dat naștere proiectului.

De asemenea, vor fi organizate şi diferite activităţi educative pentru copii şi tineri.


„Pe lângă cărţi, copiii şi tinerii vor putea participa la diverse ateliere, lecturi şi activităţi interactive, şi în plus, vor afla ce înseamnă o bibliotecă vie (human library). Mai exact, persoane care activează în diverse domenii profesionale vor fi invitate să le povestească tinerilor ce înseamnă să fii medic, IT-ist, mecanic, arhitect sau actor. Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 30.000 de euro şi este asigurat de partenerii strategici ai Asociaţiei Zi de Bine”, mai arată organizatorii.

Se pot împrumuta până la 4 cărți pe lună

BookTruck se adresează în primul rând copiilor şi tinerilor, dar vor fi și cărţi pentru toate categoriile de vârstă, iar fiecare persoană va putea să împrumute patru cărţi pe lună, pe care le va returna oricând, într-o cutie special amplasată într-un loc public din sat.


„BookTruck este un proiect menit să îi ajute pe tineri să crească, să îndrăznească să viseze şi să se dezvolte prin intermediul lecturii. Astfel de experienţe le oferă tinerilor noi perspective asupra vieţii şi îi poate ajuta să îşi transforme visurile în realitate”, transmit fondatoarele Asociaţiei „Zi de Bine”.

CITEȘTE ȘI:


PERLE BAC 2021: „La Moara cu Noroc, Ghiță n-a avut deloc noroc”

Ultimele Stiri
abonare newsletter