Monitorul Cartierelor
Un balcon de pe Horea, la un pas să pice în capul trecătorilor
Locatarii unui bloc de pe strada Horea sunt total nepăsători chiar dacă un balcon din imobilul respectiv ar putea să cadă oricând peste trecători.
Locatarii unui imobil de pe strad Horea, unde un balcon este degradat foarte mult încât s-ar putea desprinde oricând bucăți din el, s-au mulțumit să mascheze fisura cu ajutorul unui afiș.
Un clujean a semnalat conducerii Primăriei Cluj-Napoca această problemă prin intermediul unei platforme pentru sesizări și reclamații la adresa primarului Emil Boc. „Încă de când s-a refăcut linia de tramvai de pe strada Horea, din cauza zguduirilor generate de compactoare, un balcon de pe Horea nr. 5 a crăpat și este în pericol să cadă! Probabil că se va întâmpla la următoarele zguduiri cu ocazia refacerii tramei stradale! Ar fi păcat să moară cineva până se iau măsuri! Afișul pus acolo cu siguranță nu-l va opri să se prăbușească!”, scrie un clujean pe domnuleprimar.ro.
Poliția Locală i-a sancționat deja pe locatari și a somat de mai multe ori asociația de proprietari să repare balconul fisurat. „Asociația de proprietari de pe str. Horea nr. 5 a fost somată de mai multe ori (ultima dată în decembrie 2013), iar în 30.04.2014 i s-a întocmit proces verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru că nu a inițiat demersurile, conform prevederilor legale, de întreținere în bună stare a părților indivize comune aflate în întreținerea sa, cu referire expresă la balconul menționat de dumneavoastră”, au precizat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.