Monitorul Cartierelor

Vor avea asfalt nou pe stradă, însă canalizarea, abia peste câţiva ani

Pe strada Voievodul Gelu din cartierul Borhanci au început lucrările de modernizare în ciuda faptului că nu există canalizare menajeră.

Cele aproximativ 30 de familii care locuiesc pe strada Voievodul Gelu au mers şi la Primărie şi la Compania de Apă Someş în speranţa că cineva îi va ajuta, dar în zadar. Autorităţile publice spun fie că introducerea canalizării menajere nu ţine de ei, fie că acum nu mai sunt bani şi să aştepte.

„Pe strada noastră, care are o lungime de 600 de metri şi suntem aproximativ 30 de familii, au început lucrările de reparaţii. Deja s-a decopertat 70% din stradă. Problema este că nu se fac şi lucrări pentru introducerea canalizării menajere. Am fost la Primărie, la Compania de Apă Someş şi aruncă problema de la unii la alţii. De la Primărie ni s-a spus că Compania de Apă nu a aprobat lucrările pentru canalizare, iar de la Compania de Apă ne-au spus că abia în 2017 au un proiect prin care vor face investiţii”, declară unul din locuitorii de pe strada Voievodul Gelu.


Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că ei au fost nevoiţi să cedeze Primăriei Cluj-Napoca bucăţi de teren ca să se poată face lucrările de modernizare a străzii şi acum nici măcar nu beneficiază de canalizare. „Până acum erau rigole pe marginea străzii şi puteam să deversăm apa de pe acoperiş şi preaplinul de la puţuri, dar de acum ni se interzice şi acest lucru. Noi ce facem cu apa asta?”, se întreabă clujeanul.

Reprezentanţii Companiei de Apă Someş subliniază că strada Voievodul Gelu va fi cuprinsă într-un proiect cu fonduri europene care se va derula în perioada 2015-2020, mai ales că până în anul 2020 toată populaţia din zona urbană care locuieşte pe străzi publice trebuie să beneficieze de apă potabilă şi canalizare.


Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someş precizează că lucrările pentru canalizare la străzile din municipiu au fost realizate în ordinea priorităţilor stabilite de Primărie. Ori, până acum, strada Voievodul Gelu nu a fost inclusă pe nicio listă de priorităţi a autorităţilor locale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter