Monitorul Cartierelor
O stradă cu o istorie zbuciumată va fi asfaltată. Când urmează drumurile din jur?
La ședința ordinară de miercurea trecută, consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat două proiecte de Hotărâre privind modernizarea a două străzi din municipiu.
o-strada-cu-o-istorie-zbuciumata-va-fi-asfaltata-cand-urmeaza-drumurile-din-jur, sursă foto: Google MapsMai întâi, în unanimitate de voturi, cu 25 de opțiuni „pentru”, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a validat documentația și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare sistem rutier în ampriza existentă a străzii Gheorghe Simion”. Este vorba despre o stradă din cartierul Dâmbul Rotund, care va fi reabilitată pe o lungime totală de 818,65 metri.
Potrivit referatului de aprobare, suprafața de carosabil nou va fi de 2.455,95 mp, suprafața trotuarelor de 1.675,05 mp, iar suprafața de spațiu verde va fi de 1.133 mp. Valoarea totală a investiției se ridică la 3.704.608,48 lei (TVA inclus), adică peste 765.000 de euro, bani de la bugetul local. Durata de realizare a investiției este de 6 luni (3 luni perioada de implementare, 3 luni perioada de execuție).
O stradă din pământ, plină de gropi și denivelări va avea asfalt și iluminat public modern
Momentan, strada de legătură dintre străzile Lombului și Spicului este fără sistem rutier modern, din pământ, balast și piatră, cu degradări, gropi, denivelări, cedări, făgașe longitudinale; care nu corespunde circulației actuale în condiții optime de confort și siguranță. Accesul pe stradă se desfășoară cu dificultate, accesele la proprietăți nu sunt amenajate corespunzător, iar canalizarea pluvială nici nu există.
Odată cu modernizarea, strada Gheorghe Sion va avea un sistem rutier nou din asfalt, cu racordarea acceselor la proprietăți, cu un sistem de iluminat public cu aparate tip LED. Se va asigura accesul persoanelor cu dizabilități, analizându-se posibilitatea creării de noi locuri de parcare. De asemenea, se vor proteja zonele verzi existente, propunându-se crearea de zone noi, acolo unde este posibil, promite municipalitatea.
După ani de așteptare, strada Depoului va fi reabilitată cu 370.000 €
Cel de-al doilea proiect aprobat, de asemenea, în unanimitate, cu 25 de voturi „pentru”, vizează una dintre cele mai dezbătute străzi din istoria recentă a municipiului. După ce ani la rând s-a chinuit să o treacă în proprietatea sa, Primăria Cluj-Napoca va moderniza, în sfârșit, strada Depoului, în ampriza existentă.
Vorbim despre lucrări pe 262,39 metri de stradă, care va avea carosabil nou pe o suprafață de 1.585 mp, trotuare și accese la proprietăți pe 409 mp, dar și spațiu verde pe 71 mp, respectiv o suprafață infimă betonată de 31 mp. Valoarea totală a investiției se ridică la 1.780.600,31 lei (TVA inclus), adică circa 370.000 de euro, bani de la bugetul local, iar durata de realizare se întinde pe 5 luni (3 luni perioada de implementare, 2 luni perioada de execuție).
Potrivit referatului de aprobare, strada Depoului, din Dâmbul Rotund, este o stradă cu acces la imobile de locuit arondate zonei de sud-vest a cartierului, precum și la incinta Depoului de Locomotive, fiind de pământ și plină de gropi. La fel ca în cazul străzii Gheorghe Sion, strada Depoului va fi dotată cu asfalt, iluminat public modern, locuri de parcare noi și rețea pluvială.
Asfalt întârziat pe strada Depoului din cauza moțăielii tipice la CFR
Strada Depoului cu multă indulgență putea fi numită „stradă” într-un oraș cu pretenții de cinci stele. Familiile care locuiesc în zonă trec deseori prin noroaie și gropi, iar pentru că autoritățile le-au dus cu zăhărelul ani la rând, promițând marea modernizare. Încă din 2013, Primăria spunea că sarcina întreținerii aparținea administratorului, adică Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Căi Ferate CFR, încercând să preia strada buclucașă, demers reușit într-un final.
În aceeași situație se află și strada Triajului, dar și strada Badea Cârțan care, de această dată, nu a fost inclusă în programul de modernizare. În februarie 2019, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, promitea asfalt pe străzile Valea Fânațelor, Depoului, Badea Cârțan, Mozart. Primele două au fost mai „norocoase”, un tronson din Valea Fânațelor fiind de asemenea pe lista străzilor modernizate după votul consilierilor locali la ultima ședință.
CITEȘTE ȘI: