Monitorul Cartierelor

Mormane de gunoi abandonate lângă șinele de tren dinspre Someșeni! Orașul se umple de deșeuri. FOTO

Gunoaiele s-au strâns și pe lângă șinele de tren din Cluj-Napoca. Zonele publice din municipiu încep să fie tot mai neglijate.

 

 


Localnicii se plâng de faptul că găsesc gunoaie în zonele publice și spațiile verzi din municipiul Cluj-Napoca. Totuși, acest lucru nu încetează, ba chiar persistă.

 


Lângă calea ferată, la ieșire din cartierul Mărăști spre Someșeni, zona industrială, s-au „așternut” mormane de gunoi.

A devenit un fel de „trend” abandonarea gunoiului în zonele mai nepopulate din oraș. Persoanele care nu respectă mediul și își abandonează deșeurile o fac cel mai des în zonele mai izolate, cum ar fi spațiile din apropierea șinelor de tren, pădurile sau chiar la marginea drumului, aruncându-le din mașini.


Acest fenomen continuă să persiste, dar și să-i deranjeze pe localnici. Chiar și așa, autoritățile nu au făcut nimic.

Amenda usturătoare pentru abandonarea deșeurilor

În cazuri de acest fel, amenzile pentru gestionarea necorespunzătoare a gunoaielor oscilează între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoanele fizice. Cele juridice ajung chiar până la zeci de mii de lei.


Pe lângă acest lucru, cel care a abandonat deșeurile în locuri necorespunzătoare este obligat să le ridice și să curețe spațiul în care se aflau.

Recent s-a introdus o lege prin care li se permite Primăriilor să intre cu forța în curțile și terenurile oamenilor dacă aceștia își depozitează gunoaiele acolo.


Așadar, de acum încolo, atât persoanele fizice, cât și cele juridice sunt obligate să mențină curățenia pe terenurile private, potrivit legii 273 care a intrat în vigoare de curând.

Dacă oamenii vor continua să își depoziteze gunoaiele în spațiile private vor suporta amenzi usturătoare. Valoarea unei amenzi pornește de la 1.000 lei și poate ajunge la 2.000 de lei.

Pentru societățile private, amenzile vor fi între 20.000 lei și 40.000 lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter