Monitorul Cartierelor

Demolarea continuă! Aproximativ 800 de garaje de tablă vor fi desființate în cartierele Mănăștur și Între Lacuri

Demolarea garajelor continua și în acest an. Primăria a trimis din primele zile ale noului an peste 100 de somații pentru clujenii care au garaje de tablă în cartierele Între Lacuri și Mănăștur.

 

 


Odată cu construirea noului parking „Mogoșoaia” din Mănăștur, sute de garaje au fost demolate. De asemenea, în cartierul Între Lacuri au fost desființate aproximativ 300 de garaje. Viceprimarul, Dan Tarcea a spus că demolările vor continua și anul acesta, fiind distruse aproximativ 800 de garaje de tablă.

 


Garajele vor fi înlocuite cu platforme de parcare, iar desființarea lor va crește atât numărul de locuri de parcare din municipiul, cât și calitatea vieții.

„Deja am trimis peste 100 de somații pentru garajele din două zone ale orașului. Este vorba de etapa a doua din cartierul Între Lacuri, pentru a continua ce am început acolo în 2020. De asemenea, am trimis somații și pentru garajele care sunt pe strada Calea Florești. Va urma etapa a doua din Mănăștur, iar apoi vom trece și în Grigorescu. Fiecare zona din municipiu va fi reamenajată pentru a forma locuri de parcare și bineînțeles, dorim să amenajăm cât mai multe spații verzi. Noi vrem să creștem calitatea vieții în acest oraș”, a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, la un radio local.


Până în acest moment au fost demolate 1.500 de garaje din Cluj-Napoca, în carierele Gheorgheni, Mănăștur și Între Lacuri. În tot municipiul există aproximativ 10.000 de garaje de tablă.

CITEȘTE ȘI:


SUTE de garaje din Cluj vor fi demolate. Dacă nu le demolează singuri, proprietarii sunt buni de plată

 

Un loc de parcare în Cluj-Napoca ajunge chiar și la 10.000 de euro! Agent imobiliar: „Fără parcare, proprietatea nu prezintă interes”

Ultimele Stiri
abonare newsletter