Monitorul Cartierelor

O nouă vară fără festivaluri la Cluj? Organizatorii, la mila autorităților

Anul trecut a fost unul destul de sumbru pentru festivalurile din Cluj, dar și din toată România. Acestea, după luni bune de pregătire, nu au mai putut fi ținute, din cauza pandemiei.

 

 


Anul acesta, însă, se anunță a fi mai productiv pentru acestea, situația de anul trecut oferindu-le organizatorilor o lecție în ce privește desfășurarea festivalurilor pe timp de pandemie.

 


În ce privește accesul spectatorilor la festivaluri, organizatorii au declarat în unanimitate că decizia legată de regulile ce vor fi impuse nu este a a lor, ci aparține autorităților.

 


Acestea trebuie să definească exact condițiile în care evenimentele se pot desfășura, dacă impun sau nu reguli de limitare a publicului, numeric sau prin acces condiționat (pre-testare, pre-vaccinare, etc.), și ce măsuri de protecție trebuie implementate pe durata evenimentelor. Ulterior comunicării acestor condiții, organizatorii vor fi în stare adapteze ediția din acest an astfel încât să se poată conforma.

 


Fără o strategie clară din partea decidenților, suntem doar în faza de scenarii proprii ce așteaptă o direcție clară.” a declarat Renate Roca-Rozenberg, PR Manager la Electric Castle, pentru monitorulcj.ro.

Electric Castle, alternative și planuri

Electric Castle, festivalul de muzică ce aduce la viață Castelul Banffy, din Bonțida, s-a numărat printre cele care nu au putut fi ținut anul trecut. Totuși, organizatorii nu s-au dat bătuți și au făcut alte evenimente, nu mai prejos de festivalul în sine.


Printre aceste evenimente se numără documentarul lansat pe Netflix, în decembrie 2020, numit „Festival – A Concert for No One. A Concert for Everyone”. Acesta a fost filmat și lansat imediat după perioada de carantină și reunește trei dintre cele mai cunoscute trupe românești ale momentului, Subcarpați, Vița de Vie și Golan într-un proiect muzical inedit. Aceștia au susținut la Castelul Banffy un concert fără public fizic, prezent acolo, dar pentru sutele de mii de fani ce trebuiau să-i vadă și să-i asculte live la ce trebuia să fie cea de-a 8-a ediție Electric Castel. Artiștii nu doar că au cântat, ci au și improvizat și vorbit despre experiența personală a izolării, ce i-a obligat să stea departe de scenă.

Un alt proiect important a fost EC Creative Camp, eveniment desfășurat pe perioada verii din 2020. Acesta a strâns laolaltă, timp de două luni, o mulțime de artiști români de genuri și nivele de notorietate diferite, la tabăra de creație de la Tuzla. Aceștia au avut acolo oportunitatea, prin punerea la dispoziție a spațiului și resurselor potrivite, să compună piese, individual sau împreună cu alții. Artiștii au avut ocazia de a schimba idei și de a avea acces la alte zone artistice, ce i-au ajutat să își îmbogățească cultura și, de ce nu, chiar stilul.

„Prin aceste proiecte am demonstrat încă o dată că Electric Castle este mai mult decât un festival, el înseamnă o lume alternativă ce îi provocăm pe oameni să trăiască experiențe ce îi vor transforma și îi vor face mai buni. Dorința noastră este, însă, de a ieși din acest blocaj impus de peste un an, pentru a reuși să mergem cu proiectele la scară mare, să reintrăm într-o normalitate chiar dacă ea este condiționată de respectarea unor reguli stricte.” a explicat Renate Roca-Rozenberg, PR Manager la Electric Castle, pentru monitorulcj.ro.

Ediția de anul acesta este programată între 14 și 18 iulie 2021. Twenty one pilots, Gorillaz și Deftones se numără printre capetele de afiș confirmate până acum la ediția a 8-a a festivalului.

TIFF, singurul festival din 2020

Fie festival de film sau de muzică, cei care se ocupă cu organizarea acestora se declară mult mai pregătiți decât anul trecut.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a fost singurul de anul trecut care a fost ținut offline. Deși totul s-a desfășurat în mediul fizic, restricțiile stricte, precum distanțarea socială obligatorie sau accesul interzis persoanelor care prezentau simptome de infecție respiratorie au făcut ca și împrejurimile să pară scoase dintr-un film.

Cristian Hordilă, managerul festivalului de film, a declarat că  după situația din 2020, există două scenarii în ce privește desfășurarea ediției de anul acesta.

„Primul, dacă lucrurile vor reveni la normal, probabil ne vom aminti povestind la o bere despre haiducia noastră. În al doilea caz, dacă va continua pandemia, ne vom aminti tehnic. Vom prelua din experiența din 2020 pentru a putea organiza următoarea ediție.”

Ediția TIFF cu numărul 20, cea de anul acesta, se anunță a fi organizată la Cluj, între 28 mai și 6 iunie 2021.

Incertitudine, cuvântul de bază în 2021

Chiar dacă multe dintre detaliile organizatorice sunt deja stabilite, cei care se ocupă de asta așteaptă încă deciziile autorităților pentru o siguranță mai mare. Se știe sigur, pe moment, că publicul va fi unul mai restrâns, ce va trebui să respecte riguros restricțiile, și că, deși vor fi mai puțini spectatori, prețurile vor rămâne aceleași, dar mai mult de atât, autoritățile vor trebui să decidă.

„Tot ce putem face în acest moment, este să ne asigurăm că, atunci când vor fi luate în discuție măsurile ce vor fi impuse, condițiile specifice în care se desfășoară un festival de muzică sunt cunoscute, astfel încât să știm cu exactitate cum aplicăm setul de reguli în cazul nostru. Acesta este și rolul dialogului pe care l-am inițiat, acum câteva luni, cu autoritățile, dar care momentan este suspendat. Aparent, cei în măsură să decidă preferă să mai aștepte, considerând că nu e necesar încă. Timpul însă devine din ce în ce mai presant. ” a mai declarat Renate Roca-Rozenberg pentru monitorulcj.ro.

Articol realizat de Sarah Gherman

Ultimele Stiri
abonare newsletter