Monitorul Cartierelor

Cetățuia, „invadată” de peturi de bere și gunoaie. Clujeancă: „Nu am rezistat. Am fugit să iau saci menajeri ca să fac curat”. VIDEO

Parcul Cetățuia este neglijat complet. Gunoaie precum peturi de bere și cutii de la mâncare comandată, aruncate în zonă, au fost adunate de o clujeancă, iritată de starea în care se află faimosul deal din Cluj-Napoca.

 

 


Alexandra Urcan, o clujeancă deranjată de starea în care se află Parcul Cetățuia, a cules gunoaie aruncate în zonă din propria inițiativă.


 

Deși a primit multe priviri ciudate de la trecători, Alexandra, cuprinsă de spirit civic, a continuat să curețe zona.  Un cuplu de tineri care priveau peisajul din Parcul Cetățuia erau uimiți de acțiunea clujencei. Aceștia i-au cerut să-și arunce gunoiul în sacul menajer pe care ea îl folosea.


„Numai de curiozitate întreb: voi tot așa ați găsit Cetățuia? Îmi pare că ne uităm mult în zare, înspre ce ne place să vedem, dar așa bine e să privim în ochi ce e fix sub nasul nostru. Am tot încercat să îmi explic azi cum zeci de oameni treceau efectiv pe lângă aceste gunoaie, se uitau la mine, om ce numa’ nu a mai rezistat și a fugit să ia saci menajeri și mănuși să strângă din gunoaie, ca la un, citez cum mi s-a zis, «voluntar», «om angajat la instituție de salubritate» de parcă asta ar fi o problemă (am fost întrebată de un cuplu din București «ce-i cu tine? cu ce te ocupi?». Simpatici tineri, stăteau și admirau peisajul pe gardul de beton cu peturile la picioarele lor, dar mi-au cerut voie politicos, totuși, să arunce în sac deșeul propriu).”, a scris clujeanca pe Facebook.

Clujeancă: „E total ok să ridici de pe jos un gunoi ce nu-i al tău”

Alexandra Urcan îi asigură și pe ceilalți clujeni că este în regulă să strângi un gunoi de pe jos chiar dacă nu ești tu cel care l-a aruncat.


„Apropo, e total ok să faci activități de genul! E total ok să ridici de pe jos un gunoi ce nu-i al tău! Nu înțeleg de unde privirile atât de stranii ce le-am întâlnit azi. Se numește plogging sau plalking. Practic alergi sau te plimbi iar printre altele aduni gunoaiele din mediu și se încadrează la spirit civic, bun simț, stare de bine, implicare în comunitate combinat cu mișcare fizică”, a adăugat Alexandra Urcan.

Clujeanca a raportat situația Parcului Cetățuia și Primăriei Cluj-Napoca printr-o sesizare. Totuși, ea îi îndeamnă și pe ceilalți clujeni să încerce asemenea activități comunitare pentru ca situația să fie remediată cât mai rapid.


„Printre altele am făcut o sesizare azi la primărie cu privire la situația de pe Cetățuie în speranța că vor mobiliza o ecologizare în zonă, am propus și câteva soluții temporare în funcție de ce am identificat în zonă, dar dacă totuși aveți chef de o urcare mai ales că urmează zile cu soare sau dacă treceți prin zonă poate faceți puțin plogging sau plalking și alegeți ca traseu Cetățuia. Azi am făcut cam 45 de min de plalking neplanificat. Am reușit să cobor cam 105l de saci de gunoi. Veți găsi în zonă multe peturi, sticle, pungi de take-aways aruncate, tot felul de deșeuri unele în zone mai puțin accesibile unde sper totuși să intervină primăria”, a spus Alexandra.

Alexandra chiar le oferă oamenilor sfaturi în cazul în care vor să se implice în curățarea zonei:

Luați cu voi 2-3 saci de 35L, mănuși menajere mai groase, dezinfectant, niște muzică bună și trust me, mișcarea și trash picking (adunarea gunoiului) = Se simte bine! Pe strada Mamaia e un tomberon suficient de spațios - cred că ar trebuie să putem arunca acolo ce avem de lăsat, momentan. Dacă nu, luați cu voi ce puteți lua până la primul tomberon. Mâine după-masă mai fac o tură, poate ne zărim pe acolo.”

CITEȘTE ȘI:

Cartierul Iris, ca un ghetou: „Ne-au rugat să punem camere video ca să nu le mai fie bătuți și amenințați copiii”

 

Așa da! Câțiva tineri au pus mâna pe mături și au curățat un parc din Cluj

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter