Monitorul Cartierelor

Stadiul lucrărilor de pe șantierele Clujului. Boc: „Suntem în grafic. Dacă sunt întârzieri, vom sancționa”

Primarul Emil Boc a vorbit despre stadiul lucrărilor din zonele aflate „în șantier” la Cluj-Napoca, în acest moment. Bulevardul 21 Decembrie are ca termen de finalizare luna aprilie a anului viitor, iar La Terenuri trebuie să fie gata până în septembrie. În Borhanci urmează să fie construit un parc, iar cartierul Iris va avea iluminat LED.

 

 


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit joi despre stadiul lucrărilor care se află în desfășurare în acest moment în oraș. Baza sportivă La Terenuri, finalizată în septembrie, iar lucrările de pe 21 Decembrie, anul viitor în aprilie, a anunțat edilul clujean.

 


„Pentru baza sportivă La Terenuri, termenul este ca în septembrie să se finalizeze. Sunt în grafic în acest moment, dar sunt cu ochii pe ei. Dacă vom observa că sunt întârzieri, evident că îi vom sancționa. Lucrarea de la Pădurea Clujenilor se finalizează anul acesta, așa cum am spus, iar locuințele de pe Ghimeșului sunt în faza de recepție, la fel ca parking-ul din Hașdeu. Pe 21 Decembrie, cel mai mare șantier din zona centrală, se lucrează, iar în aprilie, anul viitor, are termenul de finalizare. Străzile din jurul parcului trebuie să fie gata în 31 iulie, iar în momentul de față sunt în grafic”, a declarat Emil Boc, joi, la un post de radio local.

Parc în cartierul Borhanci

Primarul a vorbit și despre situația de pe strada Frunzișului din Cluj-Napoca, în contextul în care clujenii care locuiesc în zonă consideră necesare reparațiile drumului.


„Acolo se face sensul giratoriu, se lucrează la acesta. Nu e o lucrare ușor de făcut, dar acel sens giratoriu va face legătura directă cu viitoarea centură metropolitană a Clujului și este un nod extrem de important. Nu am acceptat închiderea străzii Frunzișului pentru lucrările la sensul giratoriu, pentru a nu bloca circulația. Trebuie găsit un echilibru între modernizare și viața de zi cu zi”, a spus Boc.

Edilul a asigurat că în cartierul Borhanci va fi construit un parc, acesta fiind deja prevăzut, iar în ceea ce privește stațiile CTP din cartier, a precizat că urmează să se stabilească dacă acestea vor fi concesionate ori le va face Primăria. Totodată, Boc a anunțat că vor începe, marți, lucrările pe strada Mozart din Bună Ziua.


Iluminat LED în Iris

În ceea ce privește procesul de demolare a garajelor din cartierele Clujului, care vor face loc viitoarelor parking-uri, Boc a precizat că se află în curs de desfășurare în acest moment.

De asemenea, drumul de pe Valea Chintăului urmează să fie asfaltat, însă doar după terminarea lucrărilor ce țin de Compania de apă și de Electrica.


Cartierul Iris va avea în curând parte de iluminat LED, model care este deja urmat în tot orașul, conform edilului.

„Acesta e viitorul, toate modernizările sunt exclusiv cu LED, care este tehnologia viitorului, iar noi, în fiecare zi, modernizăm în direcția aceasta”, a adăugat primarul.

CITEȘTE ȘI

Masterplan pentru Bulevardul Muncii! Tarcea: „Peste 10-15 ani, vom avea un cartier de calitate. Nu îi alungăm pe cei din zonă”

Ultimele Stiri
abonare newsletter