Politică

Primăria începe modernizarea străzilor Căpitan Grigore Ignat şi Trascăului

<p>Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă începerea lucrărilor de reabilitare pentru străzile Trascăului şi Căpitan Grigore Ignat.</p>

Potrivit reprezentanţilor primăriei, în prezent, pe strada Trascăului din cartierul Zorilor nu sunt suficiente parcări amenajate iar maşinile parchează pe marginea părţii carosabile şi pe trotuare, împiedicând traficul. Lucările necesare pentru modernizarea zonei cuprinde partea carosabilă, zona trotuarelor şi amenajarea parcărilor, cu protejarea spaţiului verde şi a terenurilor de joacă.

„Se impun lucrări în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie auto şi pietonală cu privire la confortul, siguranţa şi funcţionalitatea acestora. Valoarea totală a investiţiei pentru strada Trascăului se ridică la 1.243.000 de lei fără TVA, iar durata de realizare a lucrărilor va fi de maxim 8 luni“, susţin reprezentanţii primăriei.

În ceea ce priveşte strada Căpitan Grigore Ignat, aflată în cartierul Someşeni, şi aici sunt necesare lucrări pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie auto şi pietonală. Valorea totală a investiţiei pentru această stradă este de 2.136.000 de lei fără TVA, iar termenul de realizare a lucrărilor este de cel mult 6 luni.

Lucrările de modernizare a celor două străzi vor fi executate de către asocierea SC Diferit SRL şi SC Kiat Group Construct SRL.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter