Politică
Nicoară: „Cercetarea este politică“
<p /><strong /><img src="http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRp1zzdD_WWmmDosSz6zN7hjyaawpsd5lJxeZjs0J_pAD7yqVBnJg&t=1" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Liderul PNL Cluj, Marius Nicoară a declarat, la ieşirea de la DNA, că speră că s-au clarificat multe aspecte, în „discuţia lungă pe care a avut-o cu procurorul şef.
„Un partid este un spaţiu public, unde oamenii pot intra, indiferent de pregătire. Un partid se organizează pentru a mobiliza oamenii la vot, lucru pe care noi l-am făcut în 29 iulie şi ne-a reuşit. Alte instituţii spun că nu am reuşit", a declarat Nicoară.
El a mai precizat că, din punctul său de vedere, este vorba de o cercetare politică. „Consider că este o cercetare politică pentru a se demonstra că Traian Băsescu nu a avut atâtea voturi împotriva sa şi că liberalii au făcut mobilizări ilegale ale cetăţenilor pentru a-i scoate la vot. Am mobilizat oamenii la vot în mod corect. Se încearcă să se demonstreze, aşa cum am mai spus, că Traian Băsescu nu are 7,5 milioane de români împotriva sa, ci mult mai puţini”, a adăugat Nicoară.
Precizăm că înainte de a intra la DNA, întrebat de jurnalişti dacă îl cunoaşte pe Dumitru Samson, liderul PNL Cluj a declarat „Sunt coleg cu domnul Teodor Atanasiu, domnul Samson a venit de la Bucureşti pentru pentru a sprijini, logistic, campania electorală la Cluj. Domnul Atanasiu este preşedintele PNL Alba, suntem colegi de partid, avem o relaţie de prietenie veche. Sunt convins că este complet nevinovat iar instanţele vor demonstra acest lucru”. De asemenea, întrebat dacă la sediul PNL au fost interlopi, Nicoară a precizat că nu cunoaşte niciun interlop şi că va încerca să clarifice acest subiect.