Politică
Mai mulţi bani din bugetul local pentru sport
<p><strong>Anul acesta, sportul va primi 4 milioane lei din bugetul local, mai mult cu 800.000 decât în 2012. Alocarea banilor va fi supusă votului consilierilor locali în şedinţa de marţi. </strong></p>
Primarul Emil Boc a anunţat că în acest an vor fi alocaţi mai mulţi bani din bugetul local pentru sport, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul ONG-urilor. „Voi propune Consiliului Local alocarea sumelor de bani pentru sport. Aşa cum la organizaţiile nonguvernamentale anul acesta am crescut de la 2 milioane lei la 3 milioane lei, pentru sport alocarea va creşte de la 3,2 milioane lei la 4 milioane lei. În şedinţa din 9 aprilie vom aloca 3,8 milioane şi lăsăm o rezervă de 200.000 lei pentru premieri suplimentare pe parcursul anului pentru echipele care vor avea performanţe excepţionale”, a explicat Boc.