Politică

Fundaţia Mişcarea Populară: un pas important este recâştigarea încrederii românilor

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/14/cristi-diaconescu.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Platforma-program a fundaţiei Mişcarea Populară care cuprinde 12 domenii de interes a fost lansată duminică. Susţinătorii Mişcării critică partidele politice din cauză că nu s-au raportat la realitate şi nu au reuşit să convingă. De asemenea, consideră că este importantă recâştigarea încrederii românilor. </strong></p>

 

Susţinătorii Mişcării Populare afirmă că un pas important este recâştigarea încrederii românilor în ţara lor şi punctează că fundaţia este iniţiată de personalităţi cu "o vastă experienţă politică şi viaţă profesională", cu o reputaţie validată prin realizări concrete semnificative.
Într-un comunicat de presă al Mişcării se menţionează că rolul acesteia este identificarea şi promovarea publică a oamenilor "capabili şi oneşti" şi se face apel la implicarea elitelor. "Mişcarea Populară face un apel către elite. Ne identificăm cu aceste elite, indiferent de domeniul lor de excelenţă. Îi recunoaştem ca elite deopotrivă pe cei care au o mică afacere de succes, pe cei care activează cu succes în agricultură, în mediul industrial, corporatist, academic, administrativ sau social. Aversiunea noastră este faţă de promovarea mediocrităţii, nu faţă de oamenii simpli, pe care îi sprijinim în progresul lor", se arată în programul Mişcării.


În platforma-program, Mişcarea Populară aduce o serie de critici la adresa actualelor partide politice

În programul Mişcării se precizează că partidele au eşuat să convingă pentru că s-au raportat la doctrine, nu la realitate. Susţinătorii Mişcării Populare mai afirmă că partidele nu au asigurat o bună guvernanţă sustenabilă şi nu au creat pacea şi coeziunea socială necesare României, punctând că pentru acest "eşec" cauzele sunt mecanismele distorsionate de selecţie, promovare şi răsplată care operează în partide. "Partidele promovează proiecte menite a le asigura controlul resurselor financiare şi păstrarea pârghiilor puterii, nu proiecte utile pentru oameni", se mai punctează în programul Mişcării Populare, în care se mai vorbeşte şi despre nevoia unei justiţii "neatinse de politic".

Pe 7 aprilie, a avut loc lansarea oficială a Fundaţiei Mişcarea Populară, într-o conferinţă de presă în care preşedintele acesteia, Marian Preda, a prezentat membrii precum şi principalele obiective. Pe 25 martie, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat iniţierea procedurilor, împreună cu "colegii săi", pentru înfiinţarea Fundaţiei "Mişcarea Populară". Pe 27 martie, preşedintele Traian Băsescu afirma în cadrul unei emisiuni televizate că ideea Fundaţiei "Mişcarea Populară" îi aparţine, dar a subliniat că nu se va implica în conducerea ei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter