Politică

Daniel Chiţoiu: După regionalizare impozitarea se va face pe trei trepte: local, regional şi naţional

<p><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/27/daniel-chitoiu.jpg" border="0" alt="voceabacaului.ro" width="422" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />După regionalizare, care va avea loc după revizuirea Constituţiei şi după ce proiectul va fi discutat în Uniunea Social Liberală şi în Guvern, impozitarea se va face pe trei trepte: local, regional şi naţional, a declarat sâmbătă, la Reşiţa, ministru Finanţelor, Daniel Chiţoiu.</p>

 

'Avem în vedere descentralizarea atribuţiilor ministerelor şi instituţiilor de la nivel naţional către regiuni, apoi descentralizarea finanţărilor care se realizează acum la nivel naţional, schimbarea sistemului fiscal actual, pe trei trepte: impozite şi taxe care se vor colecta la nivel local, impozite şi taxe care se vor colecta la nivel regional şi cele care se vor colecta la nivel naţional', a afirmat Daniel Chiţoiu.


Ministrul Finanţelor spune că se doreşte un sistem fiscal astfel încât, nici primăriile de comune, nici cele de oraşe sau cele de municipii, dar nici Consiliile judeţene să nu mai stea cu mâna întinsă la Guvern, indiferent de forţa politică ce se află la guvernare.

Totodată, se doreşte ca cea mai mare parte a veniturilor să fie realizate la nivel local, iar Guvernul să vină numai cu surse de finanţare în completare şi numai pentru proiectele mari, naţionale, care nu pot fi susţinute de autorităţile publice locale.


'Trebuie să stimulăm autorităţile publice locale, pentru a atrage investiţii, să atragă investitori, iar parte din sumele produse de aceştia să rămână autorităţilor locale', a spus Daniel Chiţoiu.

La rândul său, vicepreşedintele PNL şi preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a afirmat că regionalizarea nu are ca miză fondurile europene, ci descentralizarea.


'Caraş-Severinul a derulat în ultimii cinci ani fonduri de 531 milioane euro, bani aduşi de Consiliul Judeţean. Instrumentul pe care îl reprezintă regiunea de dezvoltare există şi, în acest context, pot fi aduse fonduri. Miza reală o reprezintă descentralizarea. Este nevoie, însă, şi de voinţă politică. Ne vom lupta, din nefericire, cu birocraţia ministerială, care de multe ori excede actul ministerial managerial. De multe ori, ministrul devine captivul aparatului birocratic', a precizat Sorin Frunzăverde.



Citeşte şi:

Kelemen: Nu suntem de acord cu asumarea răspunderii pe regionalizare, ar fi cea mai mare greşeală


Liviu Dragnea: Clujul va fi capitală de regiune

Noile regiuni ale ţării vor fi stabilite în noiembrie

Ultimele Stiri
abonare newsletter