Politică

Daniel Buda îl atacă pe Ponta: Păcat că nu aveți nevoie de pașaport de intrare în Transilvania

Președintele PDL Cluj, Daniel Buda, cataloghează declarațiile premierului Victor Ponta, conform căruia “Emil Boc nu a făcut nimic pentru Transilvania”, drept afirmații ipocrite şi a declarat că îi pare rău că premierul nu are nevoie de pașaport de intrare în Transilvania, ca să nu zicem ca vă declarăm “persona non grata”.


„În privința Transilvaniei, domnul Emil Boc a reechilibrat investițional această zonă care a fost întotdeauna “o cenușăreasă” pentru toate guvernările socialiste, începând de la Năstase și terminând cu dumneavoastră. Oricât de mult ați încerca să manipulați domnule Ponta, cetățenii Transilvaniei cunosc adevărata realitate a Guvernării Emil Boc, prin investițiile care pot fi întâlnite la tot pasul și pe care v-ar trebui câteva vieți să le puteți zugrăvi sau întreține. Autostrada Transilvania, centurile ocolitoare ale marilor orașe, reabilitarea pistelor aeroporturilor internaționale, investițiile în reabilitarea școlilor, a unităților de cultură și a spitalelor, susținerea proiectelor derulate pe fonduri europene sunt doar câteva proiecte pe care dumneavoastră, cu bună știință nu doriți să acceptați că s-au întâmplat în Transilvania și nu în altă parte a țării”, a spus liderul PDL Cluj.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter