Politică

Domeniile care se descentralizează: agricultura, sănătatea, mediul, cultura, sportul

Domeniile care se descentralizează ca și competențe, atribuții și resurse financiare sunt agricultura, sănătatea, mediul, cultura, tineretul și sportul, autorizarea și facilitarea în turism, cluburile și bazele sportive, bazele școlare și atribuțiile teritoriale în ceea ce privește pescuitul, a declarat marți, în plenul Parlamentului, premierul Victor Ponta.

Totodată, impactul bugetar va fi pentru 2014 unul neutru, deoarece aceste instituții trec cu tot cu buget, acest aspect fiind prevăzut în anexa la legea bugetului.

Potrivit premierului, simplificarea și reducerea sistemului administrativ este un lucru extrem de important, pentru că în 2014 toate autoritățile locale vor elabora norme de personal.


"Și vor veni în mod sigur și asta este o obligație pe care o consideră necesară cu o optimizare a schemei de personal, o optimizare pe care la nivel central foarte greu am reușit și guvernul actual și guvernele trecute să o punem în practică", a adăugat Ponta.

Premierul a mai spus că un alt obiectiv se referă la responsabilizarea în cheltuirea banului public prin alocarea fondurilor publice de către aleșii locali, consiliile locale, consiliile județene — cei care sunt de fiecare dată în contact cu cetățeanul, cu presa locală.


El a argumentat că ideea că "cineva decide întotdeauna la București", reprezenta o fugă de răspundere și o lipsă de transparență care a afectat și afectează zi de zi activitatea instituțiilor publice.

Victor Ponta a subliniat că acesta nu este finalul descentralizării.


"Vreau să afirm că acesta nu este finalul descentralizării, ci este mai degrabă cel mai important pas pe care îl facem acum, după legea cadru adoptată în 2006. Repet, există decizii pe care va trebuie să le luăm în continuare, există instituții care încă rămân la nivel central pe o perioadă scurtă de timp. Iar pe termen lung tot ceea ce poate fi mai bine administrat de aleșii locali trebuie să treacă în sarcina acestora. Este un angajament pe care nu doar USL și l-a asumat și în campanie electorală, după cum știu și UDMR-ul și chiar și PDL-ul și-a asumat în campania electorală din 2012 ideea de a susține o mai mare descentralizare. Poate că și PPPD, chiar dacă are mai puțini aleși locali, nu cred că acolo unde a avut candidați în alegerile locale a vorbit despre faptul că primarii și consilierii sunt răi și nu trebuie să primească atribuții", a mai spus șeful Executivului, informează Mediafax.

Ultimele Stiri
abonare newsletter