Politică

Ungureanu: Textul revizuit al Constituţiei e dăunător și toxic

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că el cheamă „la un boicot general la adresa referendumului privind revizuirea Constituţiei", arătând că textul revizuit al Legii fundamentale este „dăunător pentru viaţa politică şi toxic pentru România”.

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu

„Pe seama disperării politice, proiectul de modificare a Constituţiei intră pe uşa din dos în Parlamentul României, chemând la un boicot general la adresa referendumului privind revizuirea Constituţiei, un referendum pe actualul text este nu doar dăunător pentru viaţa politică, ci şi toxic pentru România în general”, a susţinut Mihai Răzvan Ungureanu.

El a fost întrebat în ce constă acest boicot, liderul FC răspunzând că buletinul referitor la revizuirea Constituţiei ar trebui ori să nu fie completat, ori să aibă un răspuns negativ.


„Vor fi două buletine de vot, unul pentru referendum şi unul pentru europarlamentare. Unul poate fi ori necompletat, ori să aibă răspuns negativ, în condiţiile în care se va păstra acest calendar cu două zile de referendum”, a explicat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că, începând de luni, liderul PNL Crin Antonescu „este candidatul stângii” pentru prezidenţiale.


„De ieri începând, Crin Antonescu este candidatul stângii, nu al PNL. Nu un ipotetic candidat al dreptei dacă se desparte de PSD”, a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa USL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Victor Ponta, că USL a decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei odată cu europarlamentarele.


La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că referendumul ar putea dura două zile.

Anterior, surse din USL declaraseră pentru Mediafax că liderii Uniunii au decis, duminică seară, într-o reuniune informală, organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%.

abonare newsletter