Politică

Traian Băsescu, în vizită în Israel

Preşedintele Traian Băsescu, aflat în vizită de stat în Israel, a fost primit, luni dimineaţă, la Ierusalim, de omologul israelian Shimon Peres.

Pe agenda întâlnirii de la Reşedinţa Prezidenţială "Beit Hanasi" se află de asemenea un cuvânt de mulţumire adresat de preşedintele României, semnarea în Cartea de Onoare şi convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.

Tot luni, la ora 11.00, la sediul Guvernului, sunt programate scurte declaraţii de presă ale preşedintelui României şi ale prim-ministrului Statului Israel, Benjamin Netanyahu, urmate de convorbiri ale celor doi oficiali, iar la ora 12.10, la Muntele Herzl, Cimitirul Eroilor Israelieni, va avea loc un ceremonia de depunere a unei coroane de flori la mormântul lui Theodor Herzl.


Preşedintele Traian Băsescu va vizita, la ora 12.20, Muzeul Memorial al Martirilor şi Eroilor Holocaustului "Yad Vashem", urmând ca la ora 12.40 să se desfăşoare ceremonia de aprindere a "Flăcării Veşnice" şi depunerea unei coroane de flori la Memorialul Martirilor.

Traian Băsescu mai are trecută în agenda vizitei de stat vizitarea Memorialului Copiilor şi semnarea în Cartea de Onoare, precum şi participarea la semnarea Declaraţiei de cooperare între Administraţia Prezidenţială din România şi Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului "Yad Vashem" din Israel pentru combaterea discriminării, intoleranţei şi antisemitismului.


Conform programului, la ora 13.45, ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Avigdor Lieberman, va oferi un dejun în onoarea preşedintelui României, iar la ora ora 16.15, preşedintele se va afla în Oraşul Vechi, unde va vizita Biserica Sfântului Mormânt şi Zidului Plângerii.

De asemenea, la ora 19.00 va avea loc un dineu de stat oferit de preşedintele Statului Israel, Shimon Peres, în onoarea preşedintelui României, Traian Băsescu, la reşedinţa prezidenţială "Beit Hanasi".


Marţi, preşedintele Traian Băsescu are programate, la sediul Guvernului, convorbiri cu preşedintele Knessetului Statului Israel, Yuli Edelstein, iar la ora 10.40, va avea loc vizitarea Aşezământului Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte.

Şeful statului are programate, marţi, şi întâlniri cu comunităţile de români din zonă.


Preşeidntele Băsescu va face de asemenea marţi o vizită la Ramallah, urmând să aibă o întrevedere cu preşedintele Teritoriilor Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Preşedintele Traian Băsescu se află, în perioada 19-21 ianuarie, în vizite de stat în Israel şi Teritoriile Palestiniene.

abonare newsletter