Politică

Papahagi, decis să ducă până la capăt „lupta cu impostura academică“

Vicepreşedintele Partidulului Mişcarea Populară (PMP), Adrian Papahagi, explică, pe Facebook, de ce nu a fost, zilele trecute, la ICCJ pentru a asista la amânarea deciziei în contestaţia NUP-ului pentru plagiatul lui Victor Ponta.

„Tot felul de analişti conspiraţionişti şi oameni care nu îşi asumă nimic mă iau la rost de ce nu am fost luni la ICCJ pentru a asista la amânarea deciziei în contestaţia NUP-ului pentru plagiatul lui Ponta. 

Menţionez că am venit special de la Cluj (sute de kilometri şi de lei pe benzină) pentru a merge la ICCJ. Ceilalţi doi petenţi nu erau în ţară (Neamţu) sau informaţi, fiindcă citaţia nu ajunsese (Ofiţeru), iar avocatul nostru nu a putut veni la Bucureşti şi m-a sfătuit să nu particip doar eu, pentru a nu părea un gest politic. Chiar dacă aş fi participat (singur), decizia tot se amâna“, spune Papahagi.

Vicepreşedintele PMP mai spune că „a fost o greşeală pe toată linia, care nu se va repeta, chiar de voi merge singur în 3 martie şi voi pleda eu. Dar, până una alta:

1. sunt unul din rarii care şi-au asumat lupta frontală cu plagiatorul Ponta;
2. sunt singurul care a ţinut subiectul viu;
3. sunt singurul care a continuat cercetările şi a documentat plagiatul din Bourdon, semnalat premierului francez, presei franceze, domnului Bourdon însuşi (care studiază situaţia şi ar putea să reacţioneze)“.

De asemenea, Papahagi mai precizează că va duce până la capăt „această luptă cu impostura academică a celui care ar trebui să fie un exemplu pozitiv, nu negativ, pentru conaţionalii noştri“.

„Nu am deci de suportat reproşurile sau grosolăniile tuturor chibiţilor, eventual ascunşi comod după vreun pseudonim grăitor“, încheie el.

Decizia în cazul plagiatului lui Victor Ponta, amânată

Magistrații ÎCCJ au amânat în 20 ianuarie, pentru 3 martie decizia finală privind începerea sau nu a urmăririi penale în cazul sesizării referitoare la faptul că Victor Ponta ar fi plagiat. 


Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru au contestat, pe 22 august 2012, soluţia de neîncepere a urmăririi penale primită de Victor Ponta.

Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar“, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie“. 


În primă instanță, Parchetul a dispus NUP, dar procurorii au depus recurs. Denunțătorii  au contestat decizia Parchetului General prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a premierului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter