Politică

Azi în Parlament – Tişe: „Minciunile celor de la putere se regăsesc în fiecare domeniu de activitate!“

Senatorul PDL de Cluj Alin Tişe a susţinut marţi, în plen, o declaraţie politică cu titlul “22 luni de incompetență”.

Parlamentarul clujean arată că minciunile USL s-au regăsit în fiecare domeniu de activitate:

„În acest fel, i-au dus de nas pe români aproape doi ani. Au promis că vor face reforme, dreptate și bunăstare, dar și-au bătut joc de încrederea lor.


Am asistat în toată această perioadă la eșecuri televizate: privatizarea Oltchim, privatizarea CFR Marfă, descentralizarea administrativ-teritorială, revizuirea Constituției. PDL a reușit stoparea ultimelor două proiecte dezastruoase la CCR.

Tot de la guvernarea televizată aflam că economia e în creștere și se lăudau cu acest lucru, în timp ce românii erau împovărați cu nu mai puțin de 35 de taxe noi, unele mai absurde ca altele. În fapt, taxele sunt singurele realizări ale acestui guvern inconștient.


PDL a arătat că această alianță nu a prețuit valorile europene și euro-atlantice. Dar nu a prețuit nici principiile necesare unor politicieni integri, fără probleme cu justiția. Incompetența și acțiunile prost gestionate nu pot fi șterse cu buretele. Intrarea într-o nouă alianță nu îi face mai curați, mai competenți.

Buna guvernare înseamnă responsabilitate, onestitate și curajul de a face cu adevărat reformă. Calități pe care guvernele Ponta nu le-au deținut niciodată“.

Etichete: alin tise
abonare newsletter