Politică

Boc: PSD are panouri electorale cu lucruri pe care nu le-a realizat

Fostul premier Emil Boc susţine că PSD manipulează în campania electorală pentru europarlamentare, folosind panouri în care vorbeşte despre lucruri pe care nu le-a realizat, precum numărul de kilometri de autostradă sau sumele atrase din fonduri europene.

"Nu am văzut atâta manipulare în ultimii 20 de ani câtă există în momentul de faţă din partea PSD, să foloseşti panouri electorale în care să vorbeşti de lucruri pe care nu le-ai realizat tu. Adică să vorbeşti de kilometri de autostradă pe care nu i-ai făcut, să vorbeşti de fonduri europene pe care nu tu le-ai adus. Banii europeni cu care se laudă Ponta sunt rezultatul muncii Guvernelor Boc şi Ungureanu, pentru că pe vremea aceea s-a lucrat ca aceste proiecte să aducă banii astăzi, care să vină în ţară. În schimb, proiecte noi ale Guvernului Ponta care să aducă bani pentru viitor sunt foarte puţine. Din nefericire, vom culege roadele prostiei acestui guvern peste un an sau doi, pentru că tot ce nu se munceşte acum vom plăti doi sau trei ani de aici înainte", a spus fostul premier.

Emil Boc a mai spus că măsurile de austeritate de acum patru ani au fost luate pentru ca România să nu se prăbuşească din punct de vedere economic.


"Astăzi, la doi ani după criză, sub Guvernul Ponta, românii trăiesc mai rău decât în perioada când eram în criză. Asta este realitatea pe care o putem constata, din nefericire. Atunci am fost obligaţi să luăm măsuri de austeritate pentru ca România să nu se prăbuşească din punct de vedere economic, iar astăzi, la doi ani de guvernare Ponta - 2012-2014 - românii trăiesc mai rău. Asta spune totul despre comparaţia dintre cele două perioade", a mai declarat Boc.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter