Politică

PNL a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta. A semnat şi PMP

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat marţi că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, semnată de parlamentari PNL, PDL, PPDD şi PMP, la conducerea celor două Camere ale Parlamentului.

Nicolăescu a menţionat că din partea PMP au fost întregistrate 11 semnături, inclusiv a Elenei Udrea. Acestea se adaugă la cele 214 semnături din partea PNL, PDL şi PPDD.

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, luni, că textul moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului Ponta are 214 semnături, inclusiv din partea PDL şi PPDD, dar nu şi de la PMP, menţionând că textul negociat cu liderii PDL va fi depus marţi în Parlament.


El a precizat că estimarea sa este că prezentarea moţiuniii de cenzură ar trebui să se facă în plenul Parlamentului luni, iar joia viitoare să aibă loc dezbaterea şi votul parlamentarilor.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, intitulată "Opriţi Guvernul Ponta 3 - Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii", se concentrează pe acţiunile premierului Victor Ponta, acuzându-l de corupţie, ipocrizie, atitudini împotriva justiţiei şi de folosirea resurselor bugetare în scop electoral.


Ce spune Constituţia?

Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.


Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.


De asemenea, conform Regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Votul asupra moţiunii de cenzură este secret cu bile.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter