Politică

Boc: PDL şi PNL să vorbească până în ianuarie 2015 de alianţă, nu de fuziune

Fostul premier Emil Boc recomandă PDL şi PNL să vorbească până în ianuarie 2015 despre o alianţă deschisă, nu de o fuziune, alianţă care să ducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale şi care să nu fie una împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

Întrebat, sâmbătă, de jurnalişti, cum vede fuziunea PDL-PNL, Emil Boc a spus că dacă discuţiile încep cu fuziunea, obiectivul comun, de câştigare a prezidenţialelor, va deveni un obiectiv secundar, iar prioritatea va deveni dezbateri locale despre "cine va fi şef, pe ce poziţie şi cum".

"Recomandarea mea pentru toată lumea, din experienţă, ar fi ca până în ianuarie 2015 să vorbim de o alianţă PNL-PDL, una deschisă şi celorlalte forţe de dreapta, şi nu închisă, care să conducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale. Dacă începe acum să se pună pe tapet în primul rând problema fuziunii, vă asigur că şase luni în teritoriu vor fi dezbateri în fiecare judeţ cine să fie şef, pe ce poziţie şi cum. Obiectivul comun, de a câştiga prezidenţialele, va deveni un obiectiv secundar. Cred că dacă avem înţelepciune, până în ianuarie 2015, nimeni nu mai vorbeşte de fuziune, ci vorbeşte de alianţă în vederea câştigării alegerilor prezidenţiale. Acesta este un sfat şi o recomandare pornită din experienţă, pentru că dacă pui înaintea obiectivului general obiective ale oamenilor, s-a terminat cu construcţia”, a spus Boc, citat de Mediafax.


Potrivit acestuia, la fel ca PNL, şi PDL are de susţinut blazonul, are de două ori preşedintele României, de trei ori primarul general al Capitalei, a avut prim-ministru, are lucruri de apărat.

"PDL are un palmares care nu poate fi ignorat foarte uşor şi nu e bine să discuţi despre fuziune. Dacă intrăm în aceste dezbateri acum, am pierdut din vedere obiectivul, şi facem un cadou lui Ponta, lăsându-l să meargă pe un culoar favorabil spre prezidenţiale, pentru că noi cu PNL ne vom bate cine să fie şef în fuziunea asta la nivel judeţean”, a spus Boc.


Fostul premier a adăugat că alianţa PNL-PDL nu trebuie să se transforme, aşa cum a fost USL, într-una contra preşedintelui Băsescu pentru că, vrând-nevrând, "vor avea nevoie cei de dreapta, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale şi de suportul, direct sau indirect, al preşedintelui, acesta rămânând exponentul dreptei în România, lucru care nu poate fi ignorat”.

"E nevoie de înţelepciune, de adunarea tuturor resurselor de dreapta într-o alianţă şi aşa se pot câştiga alegerile prezidenţiale. După aceea, cum se fac fuziunile, prin comasare, prin absorbţie, când şi cu cine, sub ce denumire, e o treabă pentru începutul anului 2015”, a afirmat Emil Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter